Salariile personalului nedidactic, absolut inadmisibile! „Aproape că nu pot trăi!”

femeie de serviciu scoala

Paznici, portari, îngrijitori, mecanici, cu toții joacă un rol important în derularea procesului de învățământ. Un sindicat din Caraș-Severin a înaintat un memoriu prin care atrage atenția că veniturile acestor angajați sunt mult prea mici, iar legea salarizării nu este pusă corect în aplicare.

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Caraș-Severin a depus un memoriu la Instituția Prefectului prin care expune o problemă fundamentală cu care se confruntă personalul nedidactic din județ. Este vorba despre nivelul de salarizare, unul extrem de redus, determinat de neaplicarea corespunzătoare a Legii 153/2017.

În memoriul depus sunt menționate mai multe solicitări din partea personalului din Caraș-Severin:

  • rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017;
  • adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  • aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor drepturi;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanță socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată să acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației;
  • plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Despre aceste probleme a vorbit recent, într-o ședință derulată la Prefectură, Maria Zvarici, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Caraș-Severin. „N-o să vă spun toate problemele pe care le avem, că sunt destul de multe. Deși Legea 153/2017 prevede foarte multe lucruri legate de salarizarea personalului din învățământ, EduSal nu le armonizează și avem mari necazuri. Cea mai mare supărare a noastră, în ultimul timp, în afară de salariile personalului didactic, este legată de salariile personalului nedidactic, care sunt absolut inadmisibile. Colegii noștri din nedidactic aproape nu pot trăi, iar noi, ca unități școlare, nu putem funcționa fără acești oameni și sunt extraordinar de nemulțumiți.”, a atras atenția Maria Zvarici. Aceasta spune că salariul mediu al personalului nedidactic (paznici, mecanici, îngrijitori – femei de serviciu, fochiști) este de 2.000 de lei, mulți fiind nevoiți să se împrumute în permanență pentru a-și duce traiul de zi cu zi.

Cuib de vise 1000x100

maria zvarici

Prefectul Ioan Dragomir a anunțat că memoriul depus la instituția pe care o reprezintă a fost transmis deja spre secretariatul general al Guvernului, Ministerul Educației și Ministerul de Interne.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/