Aproape 150 de elevi, așteptați la Timișoara pentru a participa la o olimpiadă națională

stiri cu elevi din Timisoara si Timis despre evaluarea nationala
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Aproape 150 de elevi din toată țara sunt așteptați, în această săptămână, la Timișoara pentru a participa la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal.

Inspectoratul Școlar Timiș informează că în perioada 19 – 23 aprilie, la Liceul Teologic Penticostal „Logos” din Timișoara se va desfășura Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal.

Instituțiile implicate în desfășurarea acestui eveniment, respectiv, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Cultul Creștin Penticostal din România și Liceul Teologic Penticostal ”Logos” Timișoara, susțin competiția elevilor olimpici în număr de 146, însoțiți de 19 profesori, din 14 județe”, a transmis instituția.

Programul competițional va debuta miercuri, 19 aprilie, ora 17.00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, cu deschiderea oficială a competiției.

Muzeul TM

Probele scrise ale Olimpiadei: Religie Penticostală (clasele V-XII), discipline teologice de specialitate – licee teologice, respectiv Vechiul Testament (clasa a IX-a), Noul Testament (clasa a X-a), Doctrine Biblice (clasa a XI-a), Pneumatologie (clasa a XII-a), se vor desfășura la Liceul Teologic Penticostal ”Logos” Timișoara, joi, 20 aprilie, ora 10.00.

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, ora 11.00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/