La Timișoara începe Smart Diaspora 2023. Programul conferinței

smart diaspora
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Conferința Smart Diaspora 2023 debutează astăzi la Timișoara. Ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc la ora 18, la Opera Națională Română. Va participa și premierul Nicolae Ciucă.  

Conferința „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” se desfășoară în perioada 10-13 aprilie, la Timișoara. Evenimentul își propune să creeze mediul necesar pentru un schimb de competențe între cercetători români și cei din diasporă. Astfel, conferința este organizată în 38 de workshop-uri. Sunt anunțați aproximativ 400 de participanți din diaspora, 550 din țară și 300 din cadrul universităților membre ale Alianței Timișoara Universitară. Invitații din diaspora provin din peste 30 de țări, majoritatea din Uniunea Europeană, dar cuprind și un contingent semnificativ din SUA, Marea Britanie și Republica Moldova. O altă zonă specială de proveniență este reprezentată de participanți din țări îndepărtate, precum Japonia, Singapore sau Australia.

Workshop-urile vor fi organizate pe tematici diverse, de la educație și psihologie, la economie globală, guvernanță, orașe inteligente, geomatică, cultură antreprenorială, transfer tehnologic, alimentație sustenabilă, științele omice, frontierele medicinii personalizate, aplicațiile laserilor în medicină, bioinformatică, micro și nanoelectronică, știința materialelor, chimie transfrontalieră, traducere și comunicare interculturală, studii de limbă și literatură română, BigData și AI (inteligență artificială), securitate cibernetică, criptanaliză cu metode cuantice și modele neconvenționale de calculabilitate, matematica – motor al științelor contemporane, spațiul – noul continent global, dinamica sistemelor celulare, digitalizarea educației, migrație și mobilitate.

De asemenea, la Timișoara va fi prezent și Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Marți, în 11 aprilie, de la ora 9, în cadrul unei festivități, acestuia i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa.

Muzeul TM

Ediția 2023 a conferinței este organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române.

program smart diaspora 1

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/