Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație în zona Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr, Calea Lipovei și Dorobanților. „Pentru executarea unor lucrări de infrastructură, Comisia de...
Tot mai mulți migranți vin în Timișoara în speranța că vor prinde o șansă să meargă mai departe înspre vestul Europei. Într-o singură săptămână, polițiștii...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat, vineri, șantierul viitoarei legături dintre Timișoara și autostrada A1. Oficialul este optimist că lucrările vor fi gata anul viitor....
Prima zi de CODRU Festival a strâns la Pădurea Bistra peste 5.000 de participanți. Pe scenă a urcat și trupa belgiană Hooverphonic. Artiștii au salutat...
Administratorii de șantiere din Timișoara încalcă legea repetat și cu bună știință. Fac mizerie, poluează și ocupă ilegal domeniul public. Numai în luna august, polițiștii...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a dat explicații despre operațiunea de joi dimineața, când angajații instituției pe care o conduce au desființat 4 terase din centrul...
Primăria Timișoara, în colaborare cu Arhiepiscopia, va ridica locuințe sociale pentru familii defavorizate. Casele se vor construi în zona Aeroportului Internațional. Primăria va ceda un...
S-au înmulțit, din nou, focarele active de coronavirus din Timiș. Dacă miercuri erau două, joi sunt deja 4. Autoritățile sanitare au descoperit 3 focare în...
Sute de timișoreni și refugiați din Ucraina au participat, miercuri seara, la o sesiune de videomapping pe fațada Operei Naționale Timișoara. Piața Victoriei a fost...
Un constructor a fost amendat de autoritățile din Timișoara și Dumbrăvița pentru că a murdărit strada cu utilajele. A fost și pus să curețe noroiul...
Patru terase din zona centrală a Timișoarei au fost deființate de angajații Primăriei Timișoara, joi dimineața. Scaunele și mesele au fost luate pe sus pentru...
O femeie a fost rănită, miercuri seara, după ce a fost lovită de o mașină a Poliției Locale Timișoara pe trecerea de pietoni. Potrivit oamenilor...
Administrația Fritz transmite că cea mai mare sumă de bani investită de primărie a fost atinsă în primele 8 luni ale acestui an. „Am depășit...
Doar 7 minute! Atât a fost deschisă platforma destinată depunerii dosarelor la Administrația Fondului pentru Mediu pentru accesarea banilor pentru modernizarea iluminatului stradal. O comună...
Consiliul Județean Timiș caută o firmă care să verifice lucrările de întreținere a drumurilor județene, împărțite în 4 zone. În patru ani, firma poate încasa...
După câteva zile cu ploi puternice, vijelii și temperaturi de 25 – 27 de grade Celsius, canicula se reinstalează în Banat. Meteorologii au emis cod...
În 24 august, acum 31 de ani, Ucraina își declara independența față de USRR. Exact în această zi se împlinesc și 6 luni de când...
Fenomenele meteo de joi au pus câteva probleme pompierilor din Timiș. Au intervenit pentru scoaterea apei din două curți și pentru a degaja 2 copaci...
La limită, autoritățile locale au semnat contractul pentru întocmirea studiului de fundamentare ce va sta la baza transformării Pădurii Verzi într-un parc – pădure. Firma...
Peste 80 de migranți au fost descoperiți de forțele de ordine într-o clădire dezafectată din Timișoara. Jumătate dintre ei nu aveau niciun fel de documente...
Centrul de Proiecte al Timișoarei își mărește echipa. Trei noi posturi sunt scoase la concurs. Viitorii angajați se vor ocupa și de implementarea programului Timișoara...
Autoritățile anunță că, din 25 august, se reia traficul în intersecția b-dul. Cetății – str. Gheorghe Lazăr – str. Cloșca în sistem semaforizat. „Comisia de...
CFR SA a semnat primul și cel mai important contract de finanțare, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare și...
Două busturi de pe Aleea Personalităților au picat de pe soclu. Au fost recuperate de autorități și vor și replasate. Busturile care au căzut sunt...
Două accidente au avut loc, luni dimineața, pe autostrada Timișoara – Arad. Circulația se desfășoară cu dificultate. La kilometrul 532, pe sensul de mers spre...
Un grav accident de circulație s-a petrecut, duminică dimineața, în Timiș. O mașină s-a lovit de un TIR și o persoană a murit. Accidentul a...
Cele 500 de coșuri noi de gunoi cumpărate de Primăria Timișoara au fost livrate. Vor fi instalate pe străzile din oraș în următoarele zile. „Au...
Este risc de inundații, sâmbătă, pe mai multe râuri din Timiș. Hidrologii au emis cod galben. Până la miezul nopții sunt posibile depășiri ale cotelor...
Pot începe lucrări importante de modernizare a căilor ferate din vestul țării. Compania Naţională de Căi Ferate a desemnat ofertele câștigătoare pentru 4 loturi care...
Vineri este cod portocaliu de caniculă în Banat. În județele Timiș și Caraș-Severin se vor înregistra chiar și 40 de grade Celsius la umbră. „Vineri...
O nouă autospecială a intrat în dotarea ISU Banat. Aceasta va deservi zona orașului Făget și are o capacitate de 10.000 de litri de apă....
Un scandal s-a iscat între trei turci, într-o parcare pentru camioane de lângă Timișoara. Doi dintre ei au ajuns la spital. Cei trei străini au...