Bulevardul Republicii se transformă zi după zi, iar odată cu finalizarea lucrărilor și retragerea muncitorilor de pe șantier, cea mai circulată arteră din Lunca Bârzavei...
Nu au fost depuse contestații la licitație, așa că a fost semnat contractul pentru finalizarea Centurii Timișoara Sud. Constructorul desemnat, un consorțiu din care face...
Un campus destinat învățământului dual face obiectul unui proiect depus pe PNRR de un consorțiu format din mai multe entități locale. În februarie 2023, primarul...
Primul planetariu înființat în România, cel de la Universitatea de Vest din Timișoara, intră în rețeaua internațională a planetariilor. Acesta a fost instalat la UVT...
Timișorenii ar putea rămâne fără apă caldă peste câteva zile. Asta după ce creditorii Colterm nu au votat prelungirea contractului privind delegarea serviciului de termoficare....
Luna iunie nu se dă în lături de la a urca gradele în termometre. Se pare că ultimele săptămâni au venit cu un val de...
Asociația Nevo Parudimos implementează, în perioada 1 martie 2023 – 30 aprilie 2024, proiectul Erasmus+ intitulat „Courage to change” care implică un număr de 11...
Fotbaliștii și handbaliștii de la Clubul Sportiv Municipal Reșița au luat pauză astăzi de la antrenamente și au venit în sprijinul administrației locale, ai cărei...
Examenul de bacalaureat a continuat marți cu proba obligatorie a profilului. Un elev din Timiș a fost eliminat de la proba scrisă la Matematică, după...
Locuitorii din orașul de la malul Dunării sunt invitați, de la mic la mare, la sfârșitul săptămânii, să iasă din case și să facă mișcare....
Se lucrează, în această săptămână, la infrastructura rutieră din Banat, așa că șoferii trebuie să știe că se pot lovi de restricții de circulație. În...
O nouă premieră de neratat își face loc în programul cinematografelor din Caraș-Severin. Celebrul Indiana Jones revine într-o nouă aventură. Eroul legendar Indiana Jones revine...
În perioada 3 – 7 iulie, absolvenții claselor a VIII-a se pot înscrie la unul dintre liceele care organizează clase de învățământ profesional dual. Hamilton...
CSM Reșița a învățat din greșelile trecutului, nu mai transferă jucători cu nume, cu cotă, pe bani mulți, ci analizează atent fiecare mutare pentru a...
Primăria Timișoara intenționează să transforme radical zona Mocioni. Propunerile cetățenilor au fost luate în considerare, urmând să fie prezentat noul concept. Primăria Timișoara îi invită...
Polițiștii sunt în alertă. Un deținut a părăsit punctul unde muncea și e de negăsit. Au fost instituite filtre pe drumuri, la frontiere și polițiștii...
Nu știu cine o fi avut ideea trăsnită și l-o poreclit Teodosie Șpagoveanu, pe când era doar episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și nici măcar...
Stația de epurare de la Jabăr, aflată într-un proces continuu de reabilitare, după eșecul proiectului de modernizare demarat în urmă cu aproximativ 15 ani, va...
Tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor reprezintă doar praf în ochi, susține liderul USR Caraș-Severin. „Am scăpat de 700 de pensii speciale când în realitate sunt...
Un apartament cu două camere de închiriat în Timișoara este mai ieftin și cu 35% față de unul din Cluj-Napoca. Potrivit unei analize realizată de...
Se pregătește una dintre cele mai mari expoziții din Timișoara, cu opere a lui Brâncuși. Transportul acestora va fi unul exceptional, cu securitate sportită și...
Centrul Timișoarei este înfrumusețat de către societatea Horticultura. În această perioadă, sunt plantate aproximativ 260.000 de flori în modele cu tematică inspirată de portul popular...
Grupul Parlamentar PNL din Senatul României l-a desemnat pe senatorul Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ! Vela preia a doua...
Nu mai este mult până când situația pasajului CFR din Timișoara, de pe strada Ardealul, va deveni critică. Așa că CFR pregătește reparația capitală. Regionala...
Consiliul Județean al Elevilor Caraș-Severin vrea să știe care sunt nemulțumirile cu privire la transportul școlar din județ și câți bani cheltuie un elev care...
Încă două societăți care-și desfășoară activitatea pe malul Begăi, în mod ilegal, se pregătesc de demolări. Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță în fața...
Vrei să o vezi pe Anna Lesko în concert, vrei să te bucuri de liniște și de relaxare la Armonia Spa sau optezi pentru cele...
SN AEROPORTUL INTERNAȚIONAL TIMIȘOARA “TRAIAN VUIA” SA cu sediul în comuna Ghiroda, str. Aeroport nr. 2, jud. Timiș, anunță Licitația Publică Deschisă, pentru închirierea unui...
A fost din nou un moment solemn în Parcul Tricolorului din Reșița. De Ziua Drapelului Național, s-au rostit cuvinte mari, pline de încărcătură. Ziua Drapelului...
Echipa de ciclism UVT-Devron West Cycling Team a participat, la Agnita, în două etape, cea de contratimp individual și cea de fond. La etapa de...