Descinderi la traficanţii de droguri din Caransebeş

Mascaţii au descins în această dimineaţă în mai multe imobile de pe raza oraşului Caransebeş, la persoane suspectate că s-ar ocupa cu traficul de droguri.

UPDATE, ora 14.18

Oamenii legii au făcut primele declaraţii oficiale despre descinderile de astăzi din Caransebeş. Acţiunea poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat şase percheziţii domiciliare în municipiul Caransebeş, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în distribuire şi consum de droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea efect psihotrop. „Gruparea infracţională era specializată în vânzarea de droguri de risc şi substanţe cu efect psihotrop, acţiona în municipiul Caransebeş şi localităţile limitrofe şi era coordonată de un bărbat de 26 de ani, din Caransebeş, care ar fi organizat şi condus activităţile de obţinere şi distribuţie a drogurilor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distribuire şi consum de droguri de risc şi substanţe cu efect psihotrop”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Caraş-Severin.

UPDATE, ora 14.15

Un număr de 19 persoane au fost conduse pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale la sediul DIICOT din Reşiţa.

UPDATE, ora 13.30

Şase persoane din Caransebeş au fost conduse până la această oră la sediul DIICOT Caraş-Severin pentru a fi audiate în legătură cu traficul de droguri care se face pe raza municipiului şi în localităţile învecinate. După ce vor răspunde întrebărilor procurorilor, tinerii vor afla dacă primesc ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi dacă vor fi propuşi instanţei pentru arestare preventivă.

La sediul DIICOT Caraş-Severin vor ajunge astăzi pentru audieri patru tineri suspectaţi că vindeau „vise” în Caransebeş şi localităţile învecinate. În urma percheziţiilor, de la domiciliile acestora s-au ridicat probe prin care procurorii vor să le demonstreze vinovăţia. E foarte posibil ca faţă de aceştia să se formuleze propunere de arestare preventivă.

gif card de energie dacus 1000x100

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157641505967854″]

Rămâi pe expressdebanat.ro. Revenim cu amănunte!

Citește și: 

Dealerul de droguri caransebeşean, condamnat de a doua instanţă

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/