Marian Găină, considerat unul din principalii furnizori de ecstasy şi cannabis pentru cluburile scumpe din Timişoara, şi-a susţinut nevinovăţia şi în faţa instanţei supreme, dar fără niciun rezultat.
Comprimatele de tip ecstasy imprimate ce purtau logourile unor branduri foarte cunoscute, cum ar fi „Apple”, „Louis Vuitton”, „Motorola” sau „Rolex”, care ajungeau în cluburile timişorene, în special în Zambara, l-au trimis în spatele gratiilor pe caransebeşeanul Marian Găină. Acesta a susţinut pe toată durata procesului că este nevinovat, sfidând inteligenţa procurorilor şi magistraţilor atunci când a pretins că drogurile la care făcea referire în convorbirile interceptate erau de fapt zahăr, dulciuri şi haine pe care voia să le achiziţioneze din Olanda pentru a le valorifica în România.
Găină a fost găsit vinovat de Tribunalul Timiş şi condamnat la cinci ani de puşcărie. Curtea de Apel Timişoara şi, mai nou, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au soluţionat căile de atac ale traficantului de droguri, au menţinut prima sentinţă, astfel că inculpatul va sta cinci ani în penitenciar. Găină a efectuat deja o bună parte din pedeapsă, deoarece din cei cinci ani va fi dedusă perioada petrecută în arest preventiv, de la 28 martie 2012 la 14 octombrie 2013.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Incendiul izbucnit în zona comunei Sichevița a fost lichidat complet după trei zile de luptă cu flăcările. Peste 60 de hectare au fost afectate. După trei zile de intervenții...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ariana Popescu |
02 August 2026
Roxana Bălan |
02 August 2026
Primăria Reșița pregătește măsuri de prevenire după incendiul de la Câlnic
Roxana Bălan |
02 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

