Muzeul Banatului din Timișoara vrea să desemneze cea mai frumoasă casă din Banat. Oamenii au trimis fotografii din toată regiunea, iar juriul a selectat 12...
Societatea de Transport Public din Timișoara anunță că suspendă circulația vaporașelor pe Canalul Bega până sâmbătă inclusiv. Vaporașele vor fi trase pe dreapta între 9...
În mai puțin de o lună, inspectorii sanitar-veterinari din Timiș au depistat și confirmat cinci focare de pestă porcină africană în două ferme Smithfield din...
Parcul Botanic, aflat chiar în centrul Timișoarei, și-a deschis din nou porțile pentru public. Asta deși lucrările privind introducerea iluminatului public nu au fost încă...
O firmă din Timișoara s-a ales cu o amendă uriașă după ce a încălcat legile privind protecția mediului. Sancțiunea a fost dată de Poliția Transporturi....
Jandarmii din Timișoara învață tehnici de prim ajutor de la pompierii de la ISU Banat. Totul face parte din planul de măsuri privind pregătirea personalului...
Pompierii timișeni au intervenit de urgență, marți, pentru lichidarea unui incendiu în comuna Săcălaz lângă Tmișoara. Incendiul s-a manifestat în camera tehnică, cu propagare la...
Primăria Timișoara este dispusă să plătească aproximativ 180.000 de euro cu scopul de a cumpăra 240 de coșuri de mari dimensiuni. Pubelele ar urma să...
Simpozionul Internațional de Electronică și Telecomunicații, ISETC 2022, aduce cele mai noi tehnologii la Universitatea Politehnica Timișoara. A ajuns la cea de-a XV-a ediție. Simpozionul...
O nouă etapă spre modernizarea Gării de Nord din Timișoara s-a încheiat. La licitație s-au înscris 4 firme. Contractul se ridică la 24,3 milioane de...
Primăria Timișoara se laudă cu faptul că a început, alături de firmele de întreținere, să pună în valoare spațiile verzi neîngrijite de ani întregi. Mai...
Aleșii Forța Dreptei au depus în Parlament o solicitare pentru modificarea și actualizarea OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân și înlocuirea eutanasierii câinilor cu...
PSD Timiș sondează potențialii candidați pentru Primăria Timișoara, Primăria Lugoj și Consiliul Județean Timiș. Președintele filialei timișene a PSD, deputatul Alfred Simonis, spune că între...
Aquatim se pregătește intens pentru a transforma nămolul rezultat la stația de epurare în energie electrică și termică. Până atunci, trebuie să arunce nămolul. Contractul...
Primăria Timișoara a luat o nouă decizie cu scopul de a convinge cât mai mulți proprietari de clădiri istorice să le reabiliteze și cu sprijinul...
În ciuda a ce se spune în mass-media că suntem într-o criză economică, totuși anul acesta cifrele arătă surprinzător, atunci când vine vorba de mediul...
Informația potrivit căreia relația dintre vicepremierul Sorin Grindeanu și deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis ar fi tensionată este una falsă, spune ministrul Transporturilor. Ba...
Cei doi viceprimari ai Timișoarei au ajuns să se atace pe tema proiectului privind transformarea Pădurii Verzi într-o pădure parc. Useristul Ruben Lațcău a susținut...
Consiliul Județean Timiș mai face un pas pentru deschiderea unui centru info la Bastionul Theresia. Caută o firmă care să livreze mobilier și mai multe...
A fost confirmat un nou focar de pestă porcină în Timiș. În urma unei ședințe de urgență, autoritățile au decis sacrificarea a zeci de mii...
Programul cu publicul a fost modificat în cadrul Primăriei Timișoara. Potrivit reprezentanților instituției, decizia a fost luată ca urmare a unor solicitări venite din partea...
Un bărbat a ajuns la spital, luni după masa, alături de femeia pasager în mașina sa după ce a pierdut controlul și a intrat într-un...
O biserică din Timișoara a fost prada hoților, în weekend. Persoane necunoscute încă au pătruns în lăcașul de cult și au fugit cu donațiile enoriașilor....
Inspectorii DSP Timiș au făcut 12 controale, în luna octombrie, la centrele rezidențiale pentru copii și tineri cu deficiențe neuropsihiatrice și în cele de îngrijire...
Până în 9 decembrie, ITM Timiș desfășoară o campanie de control privind managementul substanțelor chimice la angajatori din toate domeniile de activitate care utilizează la locurile...
Doi adolescenți din Timișoara au dispărut fără urmă. Polițiștii îi caută și cer ajutorul populației pentru a-i găsi. Adrian Daniel Georgian Rusanu, de 15 ani,...
Zeci de picturi și sculpuri, rezultatul celei de-a XII-a ediții a Atelierului de Creație de la Gărâna din Caraș-Severin, îi așteapă pe timișoreni pe simezele...
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, aduce pe scena Teatrului Național Timișoara o parte din strălucirea unor personalități care au marcat viața...
Elevii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic din școli speciale de stat finanțate de Consiliul Județean Timiș beneficiază de dotări ce sporesc gradul...
Muzeul de Artă Timișoara își cumpără un sistem modern și integrat de securitate și alarmare la incendiu de 3 milioane de lei. A fost lansată...
Se numără printre performeri și datorită proiectelor importante ce au dat forță și lumină județului Timiș, prin implicare, viziune și profesionalism, Cons Electrificarea Instal bifează...
Societatea Aquatim derulează o nouă serie de lucrări pentru executarea unor legături de conductă și pentru spălarea rezervorului de înmagazinare. Prin urmare, furnizarea apei va...
Protocolul de colaborare dintre PSD și PNL la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin a rămas în vigoare în ciuda anunțului lui Ilie Bolojan! Prezența scăzută a primarilor, sub 50%, a...
S-au stins din viață doi foști primari ai Reșiței, Enache Barbu și Mircea Popa

Școala din cartierul bocșean Măgura, pregătită pentru o renovare completă
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
TUR pune transportul local și cel metropolitan pe același bilet

Primăria începe să refacă PUG-ul Timișoarei. Noul plan ar trebui să fie gata în doi ani
O stație de epurare nouă, pentru Berzovia, Fizeș și Gherteniș
Zona Izvor din Bocșa, luată în calcul pentru un cartier cu 80 de case
O nouă unitate de învățământ din Moldova Nouă se renovează pe bani europeni
Asociația Acasă în Banat începe salvarea clădirii istorice, Moara din Valeapai
Ioan Dragomir revine, oficial, la conducerea Prefecturii Caraș-Severin
Organizat de Asociația Culturală Pordampi în colaborare cu Primăria Reșița, evenimentul din perioada 4 decembrie 2026 – 7 ianuarie 2027 își propune să aducă în centrul orașului o atmosferă...
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Black Friday vine cu premii în magazinele Casa Alex. 10 iPhone 17 Pro își așteaptă câștigătorii
„Vrăjitorul din Oz” ajunge la Teatrul de Vest din Reșița, la final de săptămână