O singură companie a depus ofertă la licitația lansată de ARF pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice. Cel puțin două vor ajunge și în Timișoara....
SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMISOARA “TRAIAN VUIA” SA Cu sediul în comuna Ghiroda, str. Aeroport nr. 2, jud. Timiș, anunță Licitația Publică Deschisă, pentru închirierea a:...
Lucrări la rețele și spălări, asta va efectua Aquatim în perioada imediat următoare. Vezi cine va fi afectat! Miercuri, 5 aprilie, se va efectua spălarea...
Ninge și bate vântul ca în plin decembrie, la Timișoara și în județ. Temperaturile sunt cu până la 12 grade mai scăzute decât ar fi...
Proiectul prin care Primăria Timișoara ar fi urmat să aloce 100 milioane lei pentru Colterm a picat în ședința extraordinară și cu sprijinul consilierilor locali...
DIICOT a destructurat un grup de traficanți de țigări ce aduceau marfa contrafăcută din străinătate cu TIR-uri, pe ale căror documente apăreau transporturi de fruncte...
Un TIR a fost răsturnat de vântul puternic pe un drum din Timiș. Șoseaua, care duce spre granița cu Serbia, este blocată. Camionul a ajuns,...
Șoferii din Banat nu scapă de utilajele de pe drumurile naționale. DRDP Timișoara face lucrări de reparații pe șosele din Timiș și Caraș-Severin. Pe DN...
Stadiul Pasajului Solventul a ajuns, la final de martie, la doar 6,3%. Asta reiese din solicitatarea de decontare a lucrărilor pe care autoritățile din Timișoara...
100 de percheziții au loc, marți, în toată țara, la traficanți de arme. Descinderi sunt și în Timiș. Vorbim despre un dosar penal instrumentat la...
Lasă primăvara să te inspire! Iulius Town este cuprins de parfumul florilor de sezon, de atmosfera vibrantă a sărbătorilor pascale, dar și de entuziasmul „iepurașilor”...
Traficul rutier va fi închis timp de două zile pe str. Remus Răduleț din Timișoara, pentru a se realiza lucrări de asfaltare. Anunț important pentru...
Investiție majoră în infrastructura culturală din Timișoara în anul Capitalei Europene a Culturii! Sala Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Parcul Civic intră în șantier. Sala...
Județul Timiș intră, în seara de luni, sub avertizare cod galben. Se anunță vreme deosebit de rece, cantități însemnate de precipitații, ninsori si intensificări ale...
Tineri și seniori, entuziasmați și plini de energie, voluntarii Asociației Timișoara 2023 au participat, duminică, la un training menit să îi ajute să se cunoască...
Primăria Timișoara are în plan să realizeze un nou parc în zona Ciarda Roșie, cu o suprafață de 12 hectare. Investiția se află în faza...
Dacă până acum erai nevoit să te deplasezi la casele de pariuri fizice din cartier pentru a plasa un bilet, un cont de utilizator pe...
Colterm a luat decizia de a strânge cureaua cu scopul de a face rost de bani pentru a cumpăra o parte din certificatele de poluare...
Cum este arta în Tunisia, cum putem descoperi desenul prin linii și pete? Iată câteva întrebări pe care timișorenii sunt invitați să le exploreze în...
Un bărbat a fos ucis de alți 5, în weekend, în Timișoara. Victima a fost lovită până când a decedat. Medicii nu au mai putut...
Tramvaiele vor circula cu viteză mai mare pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara. „Mai sunt câteva luni grele, dar până la finalul anului vom avea un...
CCIAT invită publicul timișorean la prima ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei. Expo Mobila Timișoara va fi organizată în perioada 6...
Migranții continuă să folosească România pentru a ajunge în vestul Europei. Polițiștii de frontieră au prins noi străini care au vrut să treacă fraudulos în...
Liberalii din Timiș sunt împotriva stabilirii unui prag valoric pentru incriminarea abuzului în serviciu. „Sunt neplăcut surprins de votul din Senat privind stabilirea unui prag...
Serile de film revin la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Timișorenii sunt așteptați la Zilele Filmului Brazilian. Ediția a V-a a Filmului Brazilian are loc între...
300 de luni, adică 25 de ani în slujba pacienților. Medical On Group este la an aniversar și celebrează inovația, dezvoltarea și excelența în serviciile...
Un biciclist a murit, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe un drum din Timiș. Polițiștii au deschis dosar penal. biciclistul,...
Anii de criză au schimbat profilul cumpărătorilor activi în sectorul imobiliar, aducând în prim plan investitorii mici și mijlocii, cei care vor alege proiectele care...
În împrejurimile Buziașului, anul acesta va avea loc prima ediție a evenimentului „Drumul Vinului”, menit să traverseze zona viticolă și istorică a Banatului. „Drumul Vinului”...
Parteneriatul dintre PNL și USR se deteriorează tot mai mult și la Consiliul Județean Timiș. De la începutul anului, Executivul Nica a avut parte de...
O fetiță de 2 ani și 4 luni a căzut, duminică, de la etajul blocului în care locuiește, în Timișoara. A fost preluată de medici....
O stradă din centrul Timișoarei va fi închisă aproape toată luna aprilie, pe timpul zilei, pentru realizarea unor lucrări de reparații. Primăria Timișoara anunță că,...
Preasfinția Sa, Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, a adus vestea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos în Redacția Express de Banat! Despre recunoștință, despre dragoste față de Dumnezeu și dragoste pe care...
Silviu Hurduzeu: Dragi cărășeni, vă mulțumesc! Crăciun Fericit, tuturor!
Ioan Popa dezvăluie cadoul de Crăciun pentru reșițeni: o centrală electrică pe gaz!
Guvernul stabilește reguli noi pentru finanțarea investițiilor în 2026
Flăcări în clădirea Primăriei Oravița, aflată în reabilitare! Pagubele, suportate de constructor
Cseke Attila trimite, în Caraș-Severin, peste 13 milioane de lei
„Ghetuțele lui Moș Nicolae” au ajuns la peste 2.050 de copii din Caraș-Severin
Cultură în cuvânt, pași de dans sau teatru în anul 2025 la Caransebeș
Episcopul Iosif Csaba Pál, mesaj de Crăciun: „Nu-L lăsați pe Dumnezeu la ușă”
Mitropolitul Banatului, mesaj puternic de Crăciun: Trăim o iarnă de iubire
Drum spart ilegal la Giarmata, chiar înainte de Crăciun. Consilier local, acuzat de abuz
Pe adresa sediului Express de Banat Caransebeș a sosit o scrisoare tocmai de la Polul Nord, pentru toți copiii, îndeosebi pentru cei care au participat la evenimentul „Scrisori pentru...
Cultură în cuvânt, pași de dans sau teatru în anul 2025 la Caransebeș
400 de tineri colindători au adus bucuria colindelor în comuna Vărădia, din Caraș-Severin
Școala rurală cărășeană – punct de plecare pentru destine de succes!
Meninele din Timișoara. Povestea statuetelor împodobite de copii
FOTO REPORTAJ. Colindători, dubași și jocul caprei pe străzile Timișoarei