Judecătorul timișorean Adriana Stoicescu a vorbit, într-un mesaj postat pe Facebook, despre importanța cititului. „Cartea îți salvează viața. Nu mâncarea și nici clubul. Nu șampania...
Ana Munteanu se declară dezamăgită de politica practicată în orașul de pe Bega și anunță că și-a dezactivat pagina publică de politician. Rămâne însă membru...
Licitația pentru proiectarea și execuția autostrăzii Timișoara – Moravița ar putea demara în primăvara anului viitor, spun surse din CNAIR. Sudiul de fezabilitate va fi...
Un incendiu puternic a izbucnit, luni după masa, în localitatea timișeană Ianova. A luat foc o miriște. Terenul este foarte aproape de autostrada A1, iar...
Consumul de apă a crescut în județul Timiș, potrivit reprezentanților companiei Aquatim, unul din motive fiind utilizarea apei potabile în irigarea grădinilor, în contextul temperaturilor...
Un fost director CFR Timișoara a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar. Acesta este acuzat de dare de mită. Nu este singurul...
Polițiștii au desfășurat o acțiune de amploare pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, comise prin folosirea câinilor ogari sau metiși de ogari. Au...
În contextul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, luni a fost organizată o dezbatere cu privire la...
Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj continuă să fie extrem de aglomerată. Zilnic se prezintă o medie de 15 pacienți,...
Muzeul Național de Artă Timișoara organizează un concurs dedicat publicului de toate vârstele în contextul declarării perioadei 4-9 iulie – „Săptămâna Jacques Herold la Timișoara!”....
Trotinetele nu au voie să circule pe trotuarele unde nu sunt amenajate piste. Totuși, mulți o fac, mai ales în Timișoara. Polițiștii i-au luat pe...
Romeo Dunca dă asigurări că nu a făcut niciodată trafic de migranți cu camioanele Dunca Expediții și că nici nu a fost cercetat vreodată pentru...
Aspiranții la studii universitare și-au început oficial procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin intermediul platformei online special creată pentru a...
Un bărbat din Timiș a dispărut de acasă, sâmbătă, iar duminică i-a fost descoperit trupul neînsuflețit în Dumbrăvița. Cadavrul a fost văzut, duminică seara, pe...
Tinerii liberali din Timiș și-au ales noua conducere. Președintele TNL Timiș, care este consilierul personal al vicepreședintelui liberal al CJ Timiș, și-a trasat deja și...
Au început o nouă viață la Timișoara. Nevoiți să își părăsească țara din cauza războiului, Valeri și Tania, doi tineri soți din Ucraina, au găsit...
Primele două zile ale săptămânii viitoare vor fi extrem de călduroase. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru județele Timiș și Caraș-Severin. Pentru zilele de luni...
Primăria Municipiului Lugoj a încheiat un protocol de colaborare cu Apele Române, care vizează realizarea unor lucrări de decolmatare-consolidare a insulei din cartierul Cotu Mic....
Șase persoane au fost rănite într-un accident petrecut în localitatea Dudeștii Noi, din Timiș. În coliziune au fost implicate un microbuz și o autoutilitară. „Un...
Un bărbat din Timiș a ajuns la spital cu arsuri, după ce a vrut să aprindă grătarul. Omul a folosit o improvizație și o butelie....
Filarmonica Banatul vrea să realizeze un cor comunitar în anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Astfel, timișorenii vor putea...
Un bărbat din Timiș a intrat cu mașina intenționat în poarta casei soacrei sale. Înainte de gest a consumat mult alcool. A fost reținut pentru...
Un bărbat s-a urcat la volan după ce a consumat alcool și a lovit două mașini parcate pe o stradă din Giroc. A fugit de...
Un nou proiect de sprijin se va desfășura la Lugoj. Acesta are drept obiectiv facilitarea accesului și menținerea pe piața muncii a persoanelor defavorizate, oferind...
Din 4 iulie, absolvenții claselor a VIII-a care vor să urmeze cursurile Școlii Duale Banat din cadrul Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara...
Primăria Timișoara a stabilit noi reguli privind aplicarea taxei pe paragină. Totul cu scopul ca instituția să nu mai fie dată în judecată de proprietari...
Un bărbat a murit, duminică, după ce s-a răsturnat cu mașina pe drumul județean 592 din Timiș. Șoferul mergea de la Lugoj la Jabăr...
Compania Națională Poșta Română se pregătește să intre în era tehnologiei. În fiecare județ din țară vor fi amplasate ghișee poștale digitale. Consiliu de Administraţie...
Primăria Timișoara a încheiat noi contracte cu firmele care au sarcina de a întreține spațiile verzi din oraș. Mai precis, la mijlocul lunii iunie s-au...
Guvernul a aprobat înființarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD). Documentul stabilește cum actorii privați din HORECA pot încheia parteneriate cu autoritățile locale, județene sau...
E nevoie de ingineri pe piața muncii din vestul țării, iar companiile de profil au pornit o amplă campanie de recrutare ca să își poată...
Anul acesta, controlorii Societății de Transport Public Timișoara au dat peste 1.000 de amenzi călătorilor prinși fără bilet. La începutul anului, autoritățile spuneau că vor...