Înot, ciclism și alergare! 160 de sportivi participă la prima ediție a Timișoara Triathlon

banner presa
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În orașul de pe Bega are loc, duminică, un eveniment sportiv inedit. Este vorba de Timișoara Triathlon, la care participă peste 160 de concurenți din țară și din străinătate. Competiția cuprinde trei probe sportive: înot, ciclism și alergare.

Duminică, 24 iulie, are loc prima ediție a Timișoara Triathlon, un eveniment sportiv important care reunește peste 160 de concurenți din țară și din străinătate.

Timișoara Triathlon este un concurs de triatlon urban, cu trasee care activează orașul străbătând mai multe cartiere și oferă totodată o largă vizibilitate locuitorilor Timișoarei prin nenumăratele puncte de observare a competiției. Triatlonul este un test de anduranță care necesită un efort deosebit. Competiția cuprinde trei probe sportive – înot, ciclism și alergare – care se desfășoară succesiv. Participanții pot opta pentru trei curse de lungimi diferite: distanță scurtă sprint (750 m înot + 21 km ciclism + 6 km alergare); distanță standard olimpic (1.5 km înot + 41.5 km ciclism + 10 km alergare); distanță medie half (1.9 km înot + 90 km ciclism + 22 km alergare). Pe distanțele olimpic și half se poate participa și în echipe de 2-3 concurenți sub formă de ștafetă”, transmit organizatorii.

Concursul debutează cu proba de înot al cărei start va fi pe canalul Bega, de pe ambarcațiuni vaporetto. La proba de ciclism se străbate un traseu închis în întregime traficului auto (Bd. I.C. Brătianu, str. 20 Decembrie 1989, Primărie, Catedrala Metropolitană, Bd. M. Viteazu, Bd. V. Pârvan, Bd. C. Coposu, str. Pestalozzi). Alergarea se desfășoară în zona centrală, pe trotuare și pe aleile parcurilor Central, Justiției și Catedralei. Poarta de finish este în Piața Libertății.

Evenimentul este organizat de un club sportiv, fiind finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

untitled design set 970x90 px

 

 

 

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/