Dintre acestea, peste 4.300 sunt finanțate de la bugetul de stat. Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) au început deja procesul de...
Munca elevilor care semnează în revista unității de învățământ a fost încununată cu succes: locul III pe țară la concursul de reviste școlare. Revista „Lumea...
Concursul „Tinerii și Siguranța Alimentelor – PolySafeFood” UPT a fost ocazia de a sărbători Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor. Prin organizarea acestui eveniment, Universitatea Politehnica...
O parte dintre elevii din județul Timiș vor face cursuri online luni, din cauza alegerilor din 9 iunie. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că elevii care...
Căminele Universității Politehnica Timișoara și nu numai vor beneficia de un sistem de panouri fotovoltaice. Contractual de finanțare, semnat la Ministerul Energiei. Sistemul fotovoltaic va...
Stagiile de formare destinate profesorilor au buget până în 2027. Rezultatele însă se văd de pe acum. Anul acesta a fost primul în care, în...
Oferta educațională se diversifică prin colaborarea profesorilor de la facultatea de inginerie cu specialiștii spitalului județean. Despre noua specializare s-a vorbit încă de anul trecut,...
Momentul este unul de cotitură pentru tineri întrucât marchează finalul unui drum și începutul altuia. Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul s-a derulat în centrul...
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Multimedia, organizează cea de-a X-a ediție a Interactive Digital Media Student Contest 2024. Competiția va avea loc în format hibrid,...
La toamnă, cei 360 de copii vor putea reveni într-o școală în care s-au investit peste 12 milioane de lei. În luna decembrie, atunci când...
Universitatea Politehnica Timișoara a crescut numărul locurilor bugetate pentru admiterea la ciclul de studii de licență în anul universitar 2024-2025. A fost demarată și preînscrierea...
Platforma este dedicată științei deschise și își propune să aducă cercetarea mai aproape de comunitate. CitizenScienceVest este funcțională de miercuri, 5 iunie, Ziua Mediului. Aceasta...
Primăria Timișoara a început recepția noii clădiri, cu sală de sport și șapte săli de clasă, de la Școala Gimnazială 13. Mai mult spațiu pentru...
Noul program de studiu, de un an, este oferit din anul universitar următor de Facultatea de Drept a UVT, în cadrul unui parteneriat cu British...
Universitatea de Vest din Timișoara va organiza și în 2024 mai multe centre de admitere, pentru a veni în sprijinul candidaților, atât la sediile UVT...
Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit o conferință internațională care a prezentat materiale avansate și tehnologiile viitorului. Evenimentul Advanced Materials and Structures – AMS 2024, organizat...
În luna iulie, 45 de tineri din lume vor participa la o tabără de profil alături de profesori laureați cu Premiul Nobel. De numele fostului...
Conferința CESARE 2024, de la UPT, a reprezentat un punct de cotitură în domeniul sustenabilității și rezilienței construcțiilor Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara...
Scriitorul va fi invitatul special al conferinței „Europa Est-Vest: atât de aproape și atât de departe”, care va fi găzduită de Universitatea de Vest din...
Conferința va reuni oficiali, experți, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului academic și privat. Evenimentul organizat de Universitatea de Vest în parteneriat cu New...
La Timișoara s-a organizat prima conferință de antreprenoriat dedicată studenților. SPARK by UPT a reunit 200 de tineri care vor să își dezvolte afaceri. Antreprenori...
Profesorul Dan M. Frangopol, unul dintre inginerii români cu cea mai largă recunoaștere internațională, este Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara. Senatul Universității Politehnica...
Proiectul Perform-CDI dă un imbold puternic pentru cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic în Universitatea Politehnica Timișoara. Proiectul Perform-CDI, în valoare de 5.800.000 de lei, a...
Cel puțin 240 de elevi și 115 studenți vor fi instruiți prin programe de învățământ în domeniul turismului și ingineriei. Campusul urmează să fie ridicat...
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională...
Simpozionului internațional SACI a reunit la Timișoara specialiști de pe 4 continente, din SUA și Mexic până în China și Japonia sau din Noua Zeelanda....
Fă-ți cunoscute ideile și solicită sprijin pentru a le transforma în realitate! Poți face asta prin Strategia Națională pentru Tineret! Casa de Cultură Studențească adresează...
Studenții de la Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara au creat machete ale caselor viitorului, din materiale neconvenționale. Proiectele tinerilor au făcut parte din...
Ediția a doua a concursului „Micii mari jurnaliști” se derulează sub motto-ul „Minunată-i prietenia”. Cele trei categorii se adresează elevilor de clasele V-VI, VII-VIII, respectiv...
Filosoful a împlinit ieri, 23 mai, vârsta de 82 de ani și în Aula Magna a UV Timișoara a susținut o conferință despre „Scrisoare către...
Universitatea Politehnica Timișoara derulează un program de consolidare a capacităților în domeniul managementului protecției climatice. Astfel, la Timișoara se vor forma specialiști care vor veni...
La Timișoara, filosoful Gabriel Liiceanu a lecturat în premieră, joi seară, fragmente din cartea sa „Scrisoare către Dorothea”, un breviar de idei îndrăgostite. Evenimentul a...
Coordonați de Asociația Nevo Parudimos, cei cinci tineri din Reșița au inițiat proiectul „My Body, My Choice”, un plan solidaritate care își propune să contribuie la crearea unei comunități...
Nelu Popa a fardat orașul frumos, dar omul de rând nu trăiește bine în Reșița!

Peste 3.200 de șomeri în Caraș-Severin. Cei mai mulți au peste 55 de ani
Peste 1.500 de cărășeni au ieșit din șomaj în primele nouă luni ale anului
Doclin și Gârnic, incluse într-un program european de incluziune socială
Nelu Popa a preferat să renunțe la banii din jocuri de noroc! Pentru reducerea dependenței!

La Caransebeș, brazii de Crăciun din centrul municipiului vor fi decorați anul acesta de copii
Peste 100 de volume noi au ajuns în fondul Bibliotecii Municipale Caransebeș
La Reșița, morții nu mai au loc în capele! Priveghiul costă peste 100 de euro pe metrul pătrat!
2,55 milioane de lei pentru sprijinirea victimelor violenței domestice în Caraș-Severin
Pisici și căței, în căutarea unei familii. Târg de adopții la Timișoara
Mobilizare națională! 179.000 de voluntari pornesc cea mai mare acțiune de curățenie din România
Comuna Sacu, parte dintr-un program european de incluziune socială
„Ghiozdanul cu Bucurii”, o nouă campanie care aduce lumină la începutul școlii
Șomaj de 1,07% în Timiș. Cei mai mulți dintre cei fără loc de muncă au peste 40 de ani
Peste 1.200 de cărășeni au ieșit din șomaj și au intrat în câmpul muncii
DOOMFEST pentru Alexandru, pompierul din Timiș care luptă cu o formă rară de cancer