Cine ne-a furat respectul pentru frumos? Pictura science-fiction din centrul Reșiței, victima nepăsării
Există locuri prin care trecem zilnic fără să le mai privim cu adevărat. Holuri, pasaje, scări de bloc, spații comune care fac parte din memoria unui oraș, dar pe care graba, indiferența și lipsa de respect le transformă, încetul cu încetul, în locuri uitate.
Iar atunci când, într-un asemenea spațiu, cineva investește timp, bani, talent și suflet pentru a aduce un strop de frumusețe, te-ai aștepta ca gestul să fie apreciat și protejat. Din păcate, realitatea ne arată că nu se întâmplă întotdeauna așa. Este și cazul uneia dintre lucrările realizate de cunoscutul artist vizual, grafician și profesor reșițean, Marian Truțulescu.
prof. Marian Trutulescu
„Galeria de artă stradală” se află în holul blocului cunoscut de generații întregi de reșițeni sub numele de Romarta. Un loc cu istorie, legat de vremurile în care aici funcționau Agenția de Voiaj CFR și Agenția TAROM din Reșița, loc prin care au trecut, de-a lungul anilor, nenumărați oameni, fiecare cu drumurile, planurile și poveștile sale. În acest spațiu pietonal, odată trist și anost, pictura încheiată în toamna anului 2021, a însemnat mai mult decât un simplu element decorativ. A fost o încercare de a înfrumuseța un loc comun, de a-i oferi personalitate și de a demonstra că arta își poate găsi locul și dincolo de sălile de expoziție, în mijlocul vieții cotidiene. Lucrarea murală este o metaforă cu multiple elemente science-fiction, o compoziție realizată prin muncă și pricepere, care ar fi trebuit să fie privită ca un bun de prețuit, nu ca un element condamnat la uitare.
Astăzi, însă, imaginea interioară a acestui spațiu vorbește despre altceva: despre felul în care putem lăsa să se degradeze nu doar ziduri și picturi, ci și respectul pentru munca cuiva. Holul de trecere, pereții pictați au ajuns să fie murdăriți cu cretă colorată, scrijeliți și mâzgăliți de către numeroși copii lăsați nesupravegheați, unii mai mari, alții mai mici. Curios lucru, deși de multe ori unii părinți se aflau prin apropiere, nu păreau deranjați de ceea ce se întâmpla în jurul lor.
Nu este vorba despre a condamna copiii pentru fiecare greșeală, ci despre a întreba despre cei care ar trebui să-i îndrume, să-i supravegheze și să-i învețe respectul față de munca altora. Libertatea copiilor nu înseamnă dreptul de a ignora, de a distruge. Joaca, (fie cu creta în mână, cu pietre și cioburi, fie cu bicicleta pe suprafețe cu plăci de gresie sparte de atâta mișcare), nu justifică deteriorarea unui spațiu comun, iar lipsa de reacție a părinților nu poate fi confundată cu toleranța sau educația.
Deși la prima vedere, din cauza aspectului pare un spațiu părăsit, de curățenia holului în cauză are grijă Asociația de proprietari, adică persoane care locuiesc și folosesc gangul pentru a ajunge la scara blocului, care plătesc unei firme servicii de igienizare! Tot ei, proprietarii sunt cei care s-au ocupat ca întreg holul să fie supravegheat cu camere video. Deci, pot fi identificate inclusiv persoanele care au transformat cotloanele umbrite, din greșeală, în toaletă publică!
E ușor să distrugi. Este mult mai greu să creezi. Este ușor să treci nepăsător pe lângă o lucrare deteriorată. Mai greu e să înțelegi că, odată cu ea, se pierde o fărâmă din identitatea locului și din respectul pe care îl datorăm celor care încearcă să ne facă viața mai frumoasă. Poate că adevărata degradare nu începe atunci când se deteriorează o pictură, ci atunci când nu ne mai pasă că ea se deteriorează. În spatele unei picturi murale se află talent, muncă, timp și sensibilitate artistică. A urâți un asemenea spațiu înseamnă a arăta dispreț față de creație, față de comunitate și față de cei care încearcă să lase ceva frumos în urma lor. Arta se protejează. Educația se demonstrează. Respectul se învață!
