Mai multe școli din Timiș vor fi dotate cu microbuze electrice. Consilierii județeni și-au dat acordul pentru depunerea unui proiect de achiziție a acestora, prin PNRR....
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă seria de expoziții retrospective prin prezentarea lui Romul Nuțiu (1932-2012), cel mai proeminent artist expresionist abstract român. „Jocul cu...
Tipografiile tradiționale ale Timișoarei au fost și ele nevoite să se adapteze vremurilor, fie crizelor financiare, pandemiei, fie progresului tehnologic, ca să poată tipări în...
Turiștii care ajung în Timișoara, dar și localnicii pot avea parte de o experiență inedită, prin intermediul unui tur al clădirilor Art Nouveau din orașul...
Asociaţia Bastion şi Clubul Velocitas organizează între 9 și 10 iunie a doua ediție a turului ciclist „Bartok”, pe ruta Timişoara-Szeged. Iubitorii de biciclete sunt...
Parlamentarul AUR de Timiș Titi Stoica a confirmat, într-o declarație pentru expressdebanat.ro, că i-a telefonat colegului deputat PSD de Suceava „într-adevăr mai târziu” și că...
Deputatul PSD Alfred Simonis, președintele social-democraților timișeni, a cerut conducerii Senatului României și UNCJR revocarea lui Alin Nica din funcția de membru al CNI. Acțiunea...
Reprezentanții USR Timiș susțin că situațiile de incompatibilitate în care s-ar afla mai mulți liberali de la CJ Timiș erodează „baza de încredere esențială pentru...
Parlamentarul va fi exclus din partid, a anunțat George Simion, președintele AUR, după ce deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a făcut publică o înregistrare...
Aleșii Forța Dreptei și cei de USR au depus, miercuri, o moțiune simplă împotriva ministrului Educației Ligia Deca. Ei solicită Guvernului să își asume angajamentele...
Elevi mici și mai mari, jandarmi, personalități literare sau ale vieții administrative au parcurs, miercuri, în Piața Libertății, poeme create de scriitori timișoreni dispăruți, cuprinse...
22 de structuri sportive au solicitat administrației județene bani nerambursabili pe care CJT îi pune la dispoziție anul acesta, pentru diverse activități, prin Agenda sportivă. ...
Consilierii județeni au aprobat dublarea tarifelor pentru închirierea unor spații pentru amplasarea de mijloace publicitare, în incinta Bastionului Maria Theresia. Totodată, au stabilit și tariful...
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește miercuri, în 7 iunie, de la ora 19, în Aula Magna, o conferință a cărei invitată specială este scriitoarea...
Demersul cultural își propune să promoveze valori culturale comune din Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, prin cercetarea și documentarea istoricului și specificului redutelor culturale din trei...
Profesorii și studenții desemnați ai universităților din Timișoara intră în plin proces electoral. Ei aleg, potrivit legii, modalitatea de desemnare a rectorului, prin referendumuri organizate...
Gala Premiilor UNITER 2023 va avea loc luni, în 12 iunie, de la ora 20, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. ...
E fără îndoială că politica e principala pasiune a consilierilor județeni, aleși pentru exercitarea unui mandat administrativ. Așa se face că dezbaterea proiectelor aflate pe...
Ministerul de Interne, cel de Externe și Ministerul Transporturilor s-au pus de acord să facă demersurile necesare pentru deschiderea cât mai curând a punctul de...
Începe cel mai mare eveniment de voluntariat din zona de vest a țării. Peste 45o de voluntari din toată țara vor participa, în această săptămână,...
Doi tineri timișoreni, a căror identitate o vom proteja în materialul următor, au făcut totul ca să devină părinți. Au reușit după încercări și provocări...
Orașul stațiune Buziaș se pregătește de sărbătoare. Weekendul viitor va avea loc Festivalul Zilele Veverițelor în cadrul cărora vor fi desemnate, din nou, cele mai...
Evenimentul reunește oficiali români și străini, precum și reprezentanți din sectoarele academice și non-guvernamentale, din România și din străinătate. Conferința internațională va avea loc la...
Îi vedem pe străzi la evenimentele în care Timișoara își sărbătorește evenimentele importante ale orașului, eroii sau pur și simplu istoria. Ei sunt voluntarii Asociației de...
Punctul de trecere a frontierei de la Otelec, spre Serbia, va fi deschis în 3 și 4 iunie. Granița va putea fi tranzitată între orele...
Consiliul Județean Timiș are nevoie de 7,5 milioane de lei ca să finalizeze noua maternitate de lângă Spitalul Județean din Timișoara, construită cu fonduri transfrontaliere....
La ediția a VIII-a a ConCentrica, comunitatea va citi din Bleu ciel. Timișoara celestă, antologie retro și pro-spectivă de poezie, realizată de Biblioteca Județeană Timiș...
În 9 iunie, la Timișoara debutează seria de evenimente „We Perform – Seri de muzică și teatru”, cu ateliere muzicale pentru copii, de mișcare și...
Consilierii județeni liberali susțin aderarea CJ Timiș la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SMTT argumentând că acest fapt va duce la o luare echitabilă a deciziilor. ...
CJT face apel către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Societatea Metropolitană de Transport Timișoara” (ADI-SMTT) să anuleze decizia de suspendare a curselor dintre Timișoara și comuna...
Zilele Germanilor din Banat aduc două expoziții în premieră în orașul de pe Bega. În program sunt prevăzute și conferințe, concerte, spectacole de teatru și...
Vineri, în 2 iunie, de la ora 12, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara va avea loc vernisajul expoziției „Banater Deutsche Maler/Pictori germani...