FOTO. Peste 2.000 de tineri au sărbătorit finalul anilor de studii, la Ceremonia de Absolvire UVT 2023

53048782197 09cd072e16 c
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Duminică, de la ora 11, Piața Libertății din Timișoara a găzduit evenimentele dedicate Ceremoniei de Absolvire a Promoției 2023 UVT.

Peste două mii de studenții ai Promoției UVT 2023 au fost prezenți în Piața Libertății, alături de care s-au aflat reprezentanții echipelor de conducere a UVT și ale facultăților, liderii organizațiilor studențești, managerii departamentali din universitate și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.

„Orice va fi mâine, începe chiar de azi. Generația voastră este o generație dăruită, specială, este generația care se află azi în Capitala Europeană a Culturii 2023. Sunteți generația de absolvenți UVT care pornește pe un drum profesional și uman într-un an foarte special, când spre Timișoara privește întreaga Europă și când, din Timișoara, pleacă mesaje ale culturii spre întreaga Europă. Cum știți, «La UVT, Cultura este Capitală!» – iar sub acest generic, în universitatea noastră au fost invitați până acum, în acest an, patru laureați ai premiilor Nobel, oameni de cultură și artă desăvârșiți, iluștrii cercetători și oameni de știință, alături de multe alte personalități de valoare. Voi, generația UVT 2023 sunteți participanți la evenimentele acestui an cultural plin de întâlniri memorabile și, am speranța, inclusiv viitorul vostru profesional și uman va fi pe măsura acestui an special. Artistul excepțional Constantin Brâncuși spunea: «Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.» În acest spirit, vă îndemn pe voi, generație 2023, absolvenți UVT, să căutați neobosiți, de acum înainte și să vă puneți în starea de a face lucrurile pe care vi le doriți cu adevărat în viață, profesie, carieră și autorealizare. Aveți toate argumentele și resursele, nimic nu va fi greu de făcut atunci când vă veți dedica cu plăcere pasiunilor voastre. Mult succes, promoție UVT 2023!”, le-a spus rectorul Marilen Pirtea absolvenților.

Muzeul TM

În cadrul ceremoniei au fost premiați șefii de promoție și a avut loc momentul emoționant al aruncării tocilor, apoi studenții Facultății de Muzică și Teatru au oferit un mini-concert memorabil.

Spectaculoasa zi a ceremoniei de absolvire a continuat cu seria de cursuri festive organizate de fiecare dintre cele unsprezece facultăți din UVT: Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – în Piața Libertății, Facultatea de Drept și Facultatea de Sociologie și Psihologie – la Timișoara Convention Center, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie și Facultatea de Matematică și Informatică – în Parcul Rozelor, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – în Aula Magna UVT, Facultatea de Fizică – în Amfiteatrul A11 UVT, Facultatea de Educație Fizică și Sport – în Amfiteatrul Ioan Mihai UVT, Facultatea de Arte și Design – la Galeria Mansardă a UVT.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/