Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Timișoara amenință că se sinucide, anunță reprezentanții IPJ Timiș. El locuiește la etajul 4 al unui...
Aproximativ 30 de calculatoare și mobilierul aferent acestora au fost donate unităților de învățământ din Surducu Mare și Forotic de către o companie din Timișoara....
Două mașini au fost serios avariate, iar trei persoane au ajuns la spital după ce o femeie de 65 de ani nu a acordat prioritate...
Compania Tarom organizează, în 1 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!” cu un număr de 7 zboruri...
Un laborator de învățare va fi lansat de către Asociația Nevo Parudimos în cadrul căruia persoanele de etnie romă din medii dezavantajate vor primi asistență...
Orașul de la malul Dunării încearcă să atragă specialiști din domeniul educației și al sănătății. În acest sens, administrația locală plănuiește să construiască 18 locuințe...
Ceea ce nu a reușit Consiliul Județean face administrația condusă de primarul Petru Panescu. Un tronson din drumul județean care face legătura între Bocșa –...
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, ar putea avea mai puține atribuții, în viitorul apropiat. Dominic Fritz anunță că îi va mai tăia din sarcini...
Adriana Stoicescu a scris un nou mesaj tăios pe Facebook, în care vorbește despre societatea românească. De data aceasta, judecătorul timișorean spune că „devenim o...
O decizie radicală a fost luată de Primăria Timișoara. Dominic Fritz anunță că cele șase creșe de stat din oraș vor trece în subordinea Ministerului...
Invitația a fost transmisă recent de către ambasadorul George Bologan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României...
Luat în șuturi de cărășenii exasperați de starea catastrofală a drumurilor județene în mandatul său, Romeo Dunca se fotografiază acolo unde se toarnă asfalt proaspăt...
Dominic Fritz acuză firma care reabilitează Fântâna cu Pești, care ar fi una cu „pedigree liberal”, că tărăgănează lucrările. Astfel, compania va fi penalizată cu...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat marți la...
S-a întâmplat luni, în stația Victoria din Reșița. Doi bărbați trecuți de 40 de ani au aplicat legea pumnului pentru a pune mâna pe un...
Primăria Bănia a început distribuirea pachetelor alimentare către beneficiarii Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, finanțat de Uniunea Europeană și derulat prin intermediul Guvernului...
Administrația orașului castanilor a depus proiecte în valoare de aproape 16 milioane lei în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență pe parte de reabilitare...
Pistele de biciclete care totalizează peste 3 kilometri vor fi amenajate în două zone distincte din Oravița: cartierul Zona Gării și străzile Cloșca și Broșteniului....
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat luni 19 contracte noi de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală nerambursabilă de 28.566.514,11 lei....
Organizatorii noului festival Ciao au anunțat luni seară că evenimentul programat să aibă loc între 27 și 29 mai la Timișoara se amână pentru iunie...
Dominic Fritz se laudă cu faptul că au fost luate în acest an tot felul de măsuri astfel încât Timișoara să devină un oraș mai...
Mobilizare uriașă de forțe în centrul Timișoarei. Asta după ce un bărbat a sunat la 112 pentru a anunța că a amplasat o bombă în...
Un nou gest demn de toată lauda a fost făcut de mitropolitul Banatului. ÎPS Ioan Selejan a mai donat o casă unei familii sărace, din...
După mai multe luni de muncă, lucrările de amenajare a bazei sportive din localitatea Prisaca, comuna Constantin Daicoviciu, s-au finalizat de curând, inaugurarea obiectivului având...
Ședința extraordinară a Consiliului Local Lugoj de vineri, 20 mai, a avut doar trei puncte pe ordinea de zi. În deschiderea lucrărilor conduse de viceprimarul...
Lucrările pentru readucerea tramvaiului pe străzile Reșiței sunt la un pas să înceapă. Au mai rămas doar câteva zile până când utilajele vor intra pe...
Garda de Mediu Timiș anunță că a depus o plângere penală după ce, în urma unui control, pe un teren care aparține comunei Dudeștii Noi...
Pentru că se apropie cu pași repezi 1 Iunie, Primăria Timișoara a început să repare jocurile și echipamentele din Parcul Copiilor. „Toate costurile și eforturile...
Liber la distracție și la activități sportive pentru elevii și tinerii din satul Verendin, comuna Luncavița, după ce administrația locală a reușit să finalizeze cu...
Cu bani de la Guvern, la Timișoara se construiește prima bază sportivă nouă din ultimii 32 de ani. Lucrările avansează, iar viceprimarul Cosmin Tabără anunță...
Deși societatea Meridian 22, aflată în insolvență, a înregistrat câteva luni la rând un reviriment economic, creșterea prețurilor la energie și majorarea salariului minim pe...
Când nu există respect față de ceea ce ai, iar caracterul lasă de dorit, se nasc actele de vandalism care nu fac cinste nimănui. Din...