Județul Caraș-Severin nu are în prezent zone cu infracționalitate ridicată, care să reprezinte un pericol pentru cetățeni. În județul Caraș-Severin există tot soiul de infracțiuni,...
Frig, întuneric și stânci acoperite cu gheață. Intervenție extrem de dificilă aseară pentru salvamontiștii din Băile Herculane în zona Avenul lui Adam, de unde se...
Sunt șanse tot mai mari ca centura de vest a Timișoarei să fie realizată tot de Ministerul Transporturilor, la fel ca centura de sud. Sorin...
Printr-un proiect comun, administrațiile locale din Dognecea și Ocna de Fier fac demersurile necesare pentru a aduce gazul în casele localnicilor. Primarul Remus Rof anunță...
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a realizat o nouă vizită pe șantierul centurii de sud a Timișoarei, astfel că s-a arătat iarăși nemulțumit de stadiul lucrărilor....
În ședința de Guvern de zilele trecute au fost aprobate două acte normative ce instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor pentru...
În contextul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, Inspectoratul Școlar Timiș a solicitat Ministerului Educației să i...
Primăria Timișoara anunță că o singură firmă și-a depus oferta la licitația publică organizată cu scopul proiectării pentru modernizarea a 34 de stații de tramvai....
Compania Națională de Investiții a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție pentru noua creșă care urmează să se construiască în municipiul de pe...
Un incendiu puternic a izbucnit seara trecută în comuna Bozovici. Pompierii au descoperit în interiorul casei cadavrul proprietarului. Incendiul a izbucnit după ora 21.00. Au...
Administrația locală a orașului Făget are mai multe proiecte ample, care vor intra în lucru în acest an. Acestea vizează dezvoltarea în continuare a infrastructurii...
Investiție importantă la o unitate de învățământ din Timișoara. Este vorba de Școala Gimnazială Nr. 13, care va beneficia de șapte noi săli de clasă,...
Pentru a reduce traficul rutier în orașul Bocșa, administrația locală ia în calcul construirea unei centuri ocolitoare. După ce a primit asigurări chiar din partea...
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat, vineri, la Timișoara, că o soluție salvatoare privind furnizarea căldurii ar putea veni de la Ministerul Energiei în perioada...
Primarul Dominic Fritz spune că București beneficiază de un contract preferențial cu compania de stat Romgaz, astfel că plătește facturi mai mici și de cinci...
Primăria Caransebeș a semnat contractul pentru introducerea rețelei de gaze naturale în mai multe zone din oraș. Investiția urmează să fie gata în martie 2023....
Numărul preșcolarilor și elevilor depistați cu COVID-19 se apropie de 300 în Caraș-Severin. În ultima săptămână a crescut și numărul angajaților din învățământ infectați cu...
Oamenii inimoși s-au mobilizat pentru a le veni în ajutor proaspetelor mămici și bebelușilor de la Maternitatea „Odobescu” din Timișoara, care primește căldură puțină de...
On December 21nd of 2020 a United Nations General Assembly adopted a resolution A/75/200 proclaiming February 4th to be an International Day of Human Fraternity....
Primarul independent al Caransebeșului îi dă dreptate președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin în scandalul legat de sumele repartizate primăriilor! Felix Borcean e vizibil deranjat de propunerile...
Nelu Popa a sărit la gâtul consilierului județean PSD Ioan Crina după ce acesta ar fi propus ca Reșiței să-i fie tăiați 500.000 de lei...
Veste bună pentru elevi: perioada de depunere a cererilor de bursă a fost extinsă cu două săptămâni, până la data de 14 februarie. În același...
Două accidente au avut loc în această dimineață pe drumul Reșița-Bocșa, în zona Registrului Auto Român. Primul accident s-a produs în jurul orei 7.00. A...
La fel ca multe unități administrativ-teritoriale din țară, și cea condusă de primarul Gheorghe Roma așteaptă cu interes deschiderea Planului Național de Redresare și Reziliență,...
Remorca unui TIR a fost izbită în plin de un tren pe o cale ferată din județul Timiș. Se pare că șoferul autotrenului nu s-a...
Primarul orașului Oțelu Roșu îl face praf pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin după ce acesta a propus tăierea a mai mult de jumătate din bugetul...
Asociațiile elevilor din mai multe județe ale țării, inclusiv din Timiș, îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu să revină asupra deciziei privind asumarea plății tuturor burselor...
Majorarea tarifelor la energia electrică a determinat conducerea unei primării din Caraș-Severin să ia măsuri menite să micșoreze consumul de curent și implicit costurile. Explozia...
Gafă uriașă a celor din Primăria Timișoara. Proiectul care prevede dublarea facturilor la căldură și apă caldă pentru abonații Colterm va fi din nou supus...
Primăria Timișoara intenționa să ridice o nouă sală de sport pentru Colegiul Național Bănățean, iar un consilier local, de meserie arhitect, s-a oferit să realizeze...
Primarul Reșiței a tunat astăzi în palatul administrativ la întâlnirea organizată de președintele Dunca pentru renegocierea sumelor de bani repartizate de Consiliul Județean Caraș-Severin primăriilor!...
Oțelu Roșu rămâne cu doar 400.000 de lei din milionul pe care Romeo Dunca avea de gând să-l trimită pe Valea Bistrei! Șeful Consiliului Județean...