Au fost publicate condițiile de accesare a fondurilor europene acordate pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Principalul element de...
După păcănele, ruleta este unul dintre cele mai populare jocuri de masă din cazinouri. A ajuns să fie îndrăgit de tot mai mulți jucători pentru...
Recoltarea cerealelor păioase s-a încheiat în Caraș-Severin, fermierii obținând producții bune la grâu, orz și triticale. Specialiștii agronomi urmăresc acum cu interes starea de vegetație...
Un număr de cinci pompieri din județul Timiș, cu un autocamion de intervenție și un autoturism de comandă, au plecat în Grecia pentru a ajuta...
O campanie inedită se va desfășura la Timișoara cu scopul atragerii atenției asupra dificultăților cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din cauza șoferilor care...
Peste 2.000 de certificate de urbanism au fost eliberate de Primăria Timișoara în primele 5 luni ale anului. Arhitectul-șef al orașului a identificat motivele pentru...
Cea mai veche organizație de pe teritoriul țării care militează pentru protecția mediului, Societatea Progresul Silvic, se reorganizează. În ultimii ani au fost oprite intrările...
Autoritățile județene au emis certificatul de urbanism pentru noua conductă de gaz pe care compania Transgaz o va realiza până la Moravița. La această nouă...
Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a prezentat un bilanț pe acest an cu privire la calitatea aerului din Timișoara. Reprezentanții instituției au solicitat primăriei să...
Omya Calcita angajează pentru fabrica din localitatea Voislova (județul Caraș-Severin) un Inginer Automatist care să îndeplinească următoarele cerințe: – absolvent /licențiat în electronică sau automatizări...
La Dognecea se învață limba engleză! Doi voluntari străini țin cursurile pentru doritori și totodată contribuie la dezvoltarea localității prin promovarea zonei. Comuna Dognecea se...
Medicii de la Spitalul Municipal din Timișoara derulează o campanie de screening pentru diagnosticul precoce al bolilor tiroidiene. Evaluarea este gratuită și se realizează cu...
Stimați clienți, În urma Hotărârii ADI ACVABANAT nr. 2/12.08.2021 și a obținerii avizuluiANRSC nr. 911323/30.07.2021, începând cu data de 01.09.2021, prețurile și tarifele practicate de societatea noastră se modifică. Acestea se indexează cu rata inflației, în conformitate cu evoluția indicelui prețurilor de consum din perioada august 2019 – aprilie 2021 Menționăm că această majorare se impune ca...
Anunț publicare posturi vacante. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația posturilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al...
PROIECT DE DISPOZIŢIE privind convocarea de îndată a ședinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeș în data de 13.08.2021 Primarul municipiului Caransebeș, În temeiul...
Începând din luna august, operatorii economici care achiziționează masă lemnoasă pe picior sau lemn fasonat de la Direcția Silvică Caraș-Severin pot face această operațiune doar...
ANCOM lansează un semnal de alarmă către utilizatorii de telefonie mobilă din România! Cine este sunat cu numere din Africa sau America Latină trebuie știe...
Primăria Timișoara anunță că pe Budai Deleanu se va lucra la marcaje și îi roagă cetățenii care locuiesc în zonă să nu parcheze pe lungimea...
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea și stingerea incendiilor în fondul forestier administrat, având în vedere...
ANUNŢ CONCURS privind ocuparea unei functiei publice de executie vacanta Primăria oraşului Băile Herculane organizează concurs în data de 09.09.2021 pentru ocuparea unei functii...
Pare ireal, imposibil de crezut într-un județ în care nu s-a construit mai nimic timp de 30 de ani, ci numai s-a dărâmat, dar astăzi...
Inspectorii sanitar-veterinari au dat amenzi, într-o singură zi, în valoare de 30.000 de lei patronilor de restaurante și fast-fooduri pentru nerespectarea condițiilor de igienă și...
Supereroi din universul Marvel sau cel DC, tu ce alegi? La expoziția dedicată personajelor cu puteri supranaturale din Iulius Town îți întâlnești preferații. Dar nu...
Salvatorii cărășeni au primit un nou lot de echipamente care le va folosi în cazul situațiilor de urgență. Dotarea a fost posibilă grație unui proiect...
A făcut înconjurul internetului, însă vestea s-a răspândit rapid și prin viu grai cum că românii nu mai pot crește porci în bătătură începând cu...
2021 a fost un an cum nu se poate mai prost pentru apicultorii cărășeni. Oamenii vorbesc despre producții slabe la salcâm și pierderi totale la...
În viitorul apropiat, pe străzile Timișoarei vor putea fi admirate obiecte de artă realizate din arbori uscați. Sculpturile vor fi realizate de studenții de la...
Invazia tigrului de platan, o insectă de dimensiuni reduse, cu acțiuni supărătoare la nivelul pielii, poate fi considerată al doilea disconfort al verii la Lugoj,...
Societatea de Transport Public Timișoara pune la dispoziția timișorenilor, de luni, 2 august, noi puncte de vânzare a titlurilor de călătorie şi reîncărcare a abonamentelor. Acestea...
Politica Agricolă Comună sau PAC, cum este cunoscută, pe scurt, reprezintă un parteneriat între agricultură și societate. În cadrul acestui parteneriat, producătorii agricoli din Uniunea...