A fost lansată prima strângere de fonduri în cadrul campaniei de solidaritate „Timișoara pentru Ucraina”. Concret, este nevoie de bani pentru achiziționarea de echipamente de...
„Am cu ce să mă mândresc!” Produse noi, de cea mai bună calitate, locuri de muncă și încă un investitor în zonă sunt lingourile de...
Dacă în urmă cu câteva luni, personalul medical din întreaga lume își punea toate speranțele în divinitate pentru a nu fi răpus de inamicul invizibil...
Deși din 15 mai cabinetele stomatologice își vor deschide din nou porțile, situația vizavi de costurile intervențiilor rămâne una incertă. Oamenii ar putea să scoată...
Medicul Ioana Vârtosu, cea care a fondat Asociația „Școala mamei Junior”, a făcut un bilanț al activităților realizate de voluntari în ultimele două luni, perioadă...
Crucea Roșie Caraș-Severin își arată deschiderea față de orașul de la malul Dunării, organizația umanitară sprijinind comunitatea din Moldova Nouă atât pe plan social, medical,...
În lupta pentru combaterea COVID-19, studenții și cadrele universitare reșițene nu au stat cu mâinile-n sân vizavi de nevoile „eroilor în alb”. Peste 400 de...
În vederea limitării pe cât posibil a răspândirii temutului virus din China, dar mai ales pentru înlăturarea oricărui risc cu privire la sănătatea cetățenilor, angajații...
Asistentul-șef al Secției Bloc Operator din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș îl acuză pe managerul Adrian Cican că doar în declarațiile de presă personalul medical...
După ce, săptămâna trecută, consilierul local, Ion Cârpian, a solicitat Biroului Contabilitate al primăriei Moldova Nouă ca indemnizația sa să fie direcționată până la sfârșitul...
Ținând cont de situația actuală a României, luând în calcul faptul că personalul medical din cadrul unităților spitalicești se luptă practic cu mâinile goale pentru...
O femeie în vârstă, întoarsă recent din Spania și izolată mai multe zile la domiciliu, alături de alți membri ai familiei, internată zilele trecute în...