Deputatul Marius Damian anunță că fermierii vor putea beneficia de bani în avans începând din octombrie. Un miliard de euro din fonduri europene a fost...
Deputatul Dumitru Rujan a anunțat prioritățile legislative pentru perioada următoare și își asumă să rămână un parlamentar activ pentru Caraș-Severin. Parlamentarii au stabilit măsurile legislative...
Deputatul Silviu Hurduzeu face bilanțul celor aproape patru ani ca reprezentant al județului în Parlament și spune că va lasa urmași de nădejde la București....
Deputatul Silviu Hurduzeu a marcat cei 170 de ani de existență a primei căi ferate din România care leagă comuna Socol de Oravița. Viitorul președinte...
Deputatul Marius Damian consideră că școlile au nevoie de noi reguli pentru a combate indisciplina. Social-democratul a vorbit despre cele mai recente schimbări care vor...
Dobânzile exorbitante practicate de instituțiile financiare nebancare devin istorie! Legea a fost promulgată. Deputatul Silviu Hurduzeu a anunțat că legea pentru limitarea dobânzilor la creditele...
Deputatul Marius Damian a transmis un mesaj tinerilor cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. Social-democratul consideră că adulții au obligația de a le oferi oportunități...
Românii încasează salarii mai mari de la 1 iulie. Marius Damian, deputat PSD, laudă măsura și spune că românii simțeau nevoia unor venituri mai mari...
Deputatul PNL Jaro Marșalic anunță o îmbunătățire a procesului de restituire a imobilelor confiscate de regimul comunist. Restituirea locuințelor luate de către comuniști este un...
A început sesiunea de bacalaureat pentru elevii din clasa a douăsprezecea! Deputatul Marius Damian a transmis un mesaj tinerilor. Marius Damian, membru în Comisia pentru...
Vine, vede și pleacă la Reșița! Acesta este traseul unui om care dorește să facă business în Caransebeș, acuză Dumitru Rujan, deși la București face...
Un nou proiect de lege inițiat de PSD interzice utilizarea de către elevi în școli a tuturor produselor care conțin tutun sau înlocuitori, inclusiv a...
Deputatul Marius Damian anunță că actualul guvern condus de Marcel Ciolacu ia în calcul creșterea pragului de impozitare a pensiilor, de la 2.000 la 3.000...
Utilitatea hubului MAI este explicată de deputatul Dumitru Rujan, care atrage atenția că, în primul an de la operaționalizare, au fost înregistrați aproape 370.000 de...
Deputatul Marius Damian anunță că s-a dat startul cererilor pentru acordarea a 100 de euro/ha pentru sectorul vegetal. Fermierii vor primi subvenția dacă dețin minimum...
Din acest an, a fost majorat pragul de venituri în funcție de care se acordă carduri de alimente, așa că numărul beneficiarilor va crește, anunță...
Ce pensii se majorează și cu ce sumă? Se mai poate ieși la pensie anticipată? Deputatul Marius Damian aduce lămuriri. Legea nouă a pensiilor a...
Parlamentarii social-democrați din Caraș-Severin au depus amendamente la bugetul pe anul viitor, astfel încât să se aloce fonduri pentru reabilitarea spitalului din Bozovici. „Angajamentul pe...
Rata inflației a revenit în zona de normalitate, înregistrată înainte de războiul din Ucraina, anunță deputatul cărășean Dumitru Rujan. Institutul Național de Statistică a comunicat...
Aproape 70 de elevi de liceu care aleg să își continue studiile universitare în România vor beneficia de peste 3,7 milioane pentru activități de cercetare-dezvoltare...
În contextul în care în România violența împotriva femeilor reprezintă o problemă serioasă, deputatul Marius Damian reamintește despre campania PSD care are scopul de a...
Afirmația aparține deputatului cărășean Marius Damian, care a ținut să transmită un mesaj românilor de Ziua Națională. În această zi solemnă de 1 decembrie sărbătorim...
Deputatul Marius Damian anunță prelungirea valabilității cardurilor de energie. Acestea vor putea fi folosite până la finalul lunii martie 2024, ajutându-i pe românii vulnerabili să...
Mai mulți oficiali din Austria au vizitat ieri Palatul Parlamentului, printre gazde numărându-se și deputatul de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Sala Nicolae Titulescu a Palatului Parlamentului...
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor în produsele fabricate în România, în special când vine vorba despre cele din carne, se pregătește un proiect de lege...
Românii din categoriile vulnerabile vor putea să folosească banii de pe cardurile de energiei și pentru plățile ulterioare datei de 1 ianuarie 2024. Guvernul a...
O nouă tranșă de bani a fost încărcată pe cardurile programului „Sprijin pentru România”, anunță deputatul Dumitru Rujan. Cea de-a noua tranșă de bani a...
Fermierii primesc în această perioadă avansul plăților directe pentru cererile depuse anul acesta. „PSD a susținut întotdeauna fermierii români”, spune deputatul Marius Damian. Pentru realizarea...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul PNL care prevede ca gravidele și persoanele cu copii mici să aibă prioritate la ghișee. De asemenea, instituțiile publice...
Deputatul Dumitru Rujan anunță că instituțiile publice vor avea posibilitatea de a-și renova energetic clădirile printr-un nou program care are un buget de 450 de...
Persoanele fizice pot cumpăra în continuare inclusiv electrocasnice din magazin cu banii jos, limita fiind de 5.000 de lei/zi. Pentru firme limita coboară chiar și...
Sprijinirea pensionarilor a fost mereu una dintre prioritățile Partidului Social Democrat, spune deputatul Marius Damian, care atrage atenția că începe plata celei de-a doua tranșe...