Pensiile de până la 3.000 de lei, neimpozitate?

Deputatul PSD Marius Damian
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul Marius Damian anunță că actualul guvern condus de Marcel Ciolacu ia în calcul creșterea pragului de impozitare a pensiilor, de la 2.000 la 3.000 de lei.

„PSD a susținut și a venit întotdeauna cu măsuri în sprijinul pensionarilor români, iar astăzi avem în vedere un nou posibil ajutor real pentru aceștia, prin ridicarea pragului de neimpozitare a pensiilor.”, spune deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian.

Guvernul condus de primul-ministrul Marcel Ciolacu analizează ridicarea pragului de neimpozitare a pensiilor la 3.000 de lei, o măsură menită să sprijine pensionarii cu venituri mai mici, oferindu-le un beneficiu fiscal și facilitându-le gestionarea costurilor de trai. În momentul de față nu este impozitată nicio pensie până în 2.000 lei, iar în zilele ce urmează Ministerul de Finanțe va analiza impactul bugetar al neimpozitării pensiilor până la 3.000 de lei. „Desigur, statul ar putea să înregistreze o pierdere de venituri fiscale, iar din acest punct de vedere îmi doresc să se găsească o soluție și un echilibru între sprijinirea pensionarilor și necesitatea colectării de fonduri pentru serviciile publice.”, mai spune parlamentarul de Caraș-Severin.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Între timp, termenul pentru recalcularea pensiilor rămâne cel stabilit, și anume luna septembrie.

„Românii trebuie să știe că PSD apără mereu interesele pensionarilor și a reparat greșelile altora! Partidul Social Democrat a criticat angajamentele asumate de Cristian Ghinea și USR prin PNRR, prin care pragul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile ar fi condamnat pensionarii români la înghețarea veniturilor pe următorii 50 de ani. Era un angajament nedrept, pentru care PSD a găsit o rezolvare corectă. Ministrul Muncii de la acea vreme, Marius Budăi, a deschis negocierile cu Comisia, iar ulterior prim-ministrul Marcel Ciolacu a obținut, prin acord cu Comisia Europeană, eliminarea pragului de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile. Pensionarii români trebuie respectați și sprijiniți!”, concluzionează deputatul Marius Damian.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/