Tribunalul Caraş-Severin a stabilit cât costă comercializarea unui kilogram de droguri în rândul tinerilor din Caransebeş şi din localităţile învecinate.
Descinderile făcute în luna august a acestui an în Obreja şi municipiul Caransebeş, la domiciliile mai multor tineri despre care existau indicii că se ocupă cu traficul de droguri, au demonstrat că fenomenul a căpătat proporţii uriaşe. Nu se mai vorbeşte de mult de câteva grame, ci de comercializarea a kilograme de cannabis. Este şi cazul lui Florin Mărgelu şi Sergiu Valentin Todor, judecaţi şi condamnaţi recent de Tribunalul Caraş-Severin pentru constituirea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de droguri.
După ce oamenii legii au capturat nu mai puţin de un kilogram de cannabis şi o mulţime de dispozitive folosite la prepararea drogurilor, Mărgelu a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată. A fost condamnat la 2 ani închisoare, la care instanţa a adăugat un spor de 13 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 1 lună închisoare, după cum ne-a precizat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.
CITEŞTE ŞI: UPDATE/FOTO/VIDEO: Un kilogram de cannabis a fost confiscat. Cei patru tineri sunt arestați la domiciliu!
Traficanţii de droguri şi-au primit pedepsele!
Droguri vândute elevilor de clasa a opta!
Traficanţii de droguri merg la închisoare
Sergiu Todor, o cunoştinţă mai veche a ofiţerilor de Crimă Organizată, deoarece a mai fost condamnat pentru că vindea droguri peste drum de o şcoală din Caransebeş, a fost găsit vinovat pentru constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducerea în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată. În consecinţă, a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat de către aceeaşi instanţă un spor de 6 luni închisoare. ,,În final, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare”, a precizat judecătorul Rustin Ciasc.
Sentinţa Tribunalului Caraş-Severin nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Timişoara, care a acordat primul termen de judecată în luna decembrie a acestui an.
CITEŞTE ŞI: Patru traficanţi de droguri au fost arestaţi
Reţeaua de traficanţi, coordonată din puşcărie
ce morti vostri va tot legati dfe reputatia noastra nu nputem sta cuminti ca iara ne bagati pe noi in orti vostri de muisti istea care publicati aiurea nu ne mai bagati pe noi in toate prostiile nu ne intereseaza pe noi ce fac alti Dani Stanciu terog eu numai strica reputati ok te inteleg ie meseria ta teai facut lucrul acuma 3 ani dar ce mai ai sa descoperi acuma sa implici ca Todor sergiu si io mai stiu ce nebuni terog eu frumos termino cu astea ca nu ie bine