Consilierii locali ai Timișoarei sunt convocați marți, 19 ianuarie, într-o ședință în care este programată, din nou, alegerea celui de-al doilea viceprimar al orașului de pe Bega. Ședința a fost programată de viceprimarul Ruben Lațcău, care îl înlocuiește pe Dominic Fritz, primarul fiind în izolare, confirmat cu Covid-19.
Lațcău (USR PLUS) exercită temporar atribuțiile lui Dominic Fritz, primarul fiind în izolare de miercuri, 13 ianuarie, după ce a fost depistat cu coronavirus. Prima dată va fi validat în funcție consilierul PSD Ioan Ștefan Szatmari, care îl înlocuiește pe Sebastian Răducanu, ales senator, apoi se va da votul pentru Cosmin Tabără (PNL) în funcția de viceprimar.
Primăria Timișoara a publicat pe site-ul oficial, în 15 ianuarie, informația potrivit căreia afișează la sediul instituției de pe C. D. Loga nr. 1 „Încheierea Civilă nr. 115 din data de 11.01.2021 a Judecătoriei Timișoara – privind validarea mandatului de consilier local al domnului SZATMARI IOAN-ȘTEFAN.”
În 16 noiembrie, Cosmin Tabără nu a obținut voturile necesare pentru ocuparea acestei funcții (8 voturi „pentru” de la PNL, 2 voturi „împotrivă” de la PSD și 13 „abțineri” ale celor de la USR PLUS). În ședința de la acea dată, Ruben Lațcău (USR PLUS) a obținut 23 de voturi din partea celor 25 de consilieri prezenți.
O lună mai târziu, Dominic Fritz declara că cel de-al doilea viceprimar al Timișoarei, din partea liberalilor, „este pe lista mea, ce îmi doresc de Crăciun”.
Cea de-a doua încercare de vot pentru Tabără ar fi trebuit să aibă loc în 5 ianuarie. Ședința programată la acea dată a fost însă revocată cu doar câteva ore înainte să înceapă, cu invocarea prevederilor OUG 190/2020 potrivit cărora alegerea viceprimarilor se face după validarea tuturor mandatelor și depunerea jurământului de către toți consilierii locali.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs la Topleț
Ioana Toma |
05 December 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
FOTO. Nuielușele de Moș Nicolae, vedetele zilei în Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

