Administrația lugojeană a solicitat peste 2,4 milioane de lei, fonduri din Planul Național pentru Redresare și Reziliență, cu intenția să instaleze mai multe insule ecologice...
Primarul orașului de pe Valea Cernei a semnat cu Ministerul Dezvoltării contractele de finanțare pentru două investiții câștigate prin Planul Național de Redresare și Reziliență,...
Și Penitenciarul Timișoara s-a pregătit de Crăciun. Reprezentanții instituției au organizat tot felul de activități în ultima perioadă, în care au fost implicați și deținuți....
Polițiștii timișeni au organizat percheziții, în Ajunul Crăciunului, la locuințele unui tânăr care vindea materiale pirotehnice ilegal. Au confiscat o tonă de artificii și petarde....
Liceul, prima călătorie cu avionul, primele arcuri defecte de la Tesla sau o investigație privind o presupusă aventură a partenerului de viață sunt doar câteva...
Zilele trecute au demarat lucrările pe tronsonul care duce spre Moldovița. Constructorul va efectua o serie de lucrări, astfel încât, la final, pe acest drum...
O comună din Timișoara se dezvoltă cu o investiție de un milion de euro. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea străzilor din localitate. Autoritățile din...
Este nevoie de implicare și solidaritate pentru salvarea de la prăbușire a monumentului de clasă A. Voluntarii Herculane Project fac în continuare apel la societatea...
La momentul bilanțului, lucrurile nu stau rău în Bocșa, consideră primarul Mirel Pascu. În 2022 au fost puse bazele a peste 30 de proiecte, iar...
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața în această seară pe DN 6 după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a...
Primăria Timișoara a făcut public programul pregătit de Revelion. Astfel, în Piața Victoriei vor concerta Bella Santiago și Cargo, iar la miezul nopții va fi...
Moș Crăciun i-a auzit pe copiii din Timiș și Caraș-Severin care provin din familii sărace și le-a adus, anul acesta, cadouri personalizate, în funcție de...
Vești bune pe final de an pentru locuitorii de pe Valea Bistrei, după ce reprezentanții primăriei au anunțat că vor construi o nouă piață în...
Două proiecte destinate creșterii accesului la cultură în zonele defavorizate din Lugoj s-au regăsit pe ordinea de zi a ultimei ședințe extraordinare de consiliu local....
Accident grav, în Ajunul Crăciunului, în Timiș! O femeie a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital. Din păcate, un bărbat a decedat....
Pompierii de la ISU Timiș primesc prima autospecială, dintr-un lot de 15 la nivel național, ce vor fi cumpărate prin programul VIZIUNE 2020. IGSU va...
Scumpirea energiei a transformat îndemnul „Stinge becul” din slogan în acțiuni concrete, consumul casnic de energie scăzând cu 5% în primele nouă luni ale anului,...
Rona și Blacky sunt două cățelușe pe care Alin Nica le-a adoptat în urmă cu câteva săptămâni de la Asociația Pieces of Heaven. Liberalul transmite,...
Programul „Valul Renovării” ajunge și la Lugoj. Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte de finanțare, iar unul este pentru modernizarea unei grădinițe din orașul de...
Dar din dar se face Rai! Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” a fost și în acest an, un succes. Este darul voluntarilor de la ATOR...
Pe parcursul celor două săptămâni de la deschidere, o mulțime de copii, părinți și bunici au venit să descopere spectacolul feeric oferit de Parcul Crăciunului...
„Iubiți frați și surori, nu vă temeți să-L căutați pe Dumnezeu, căci de azi, prin Nașterea Fiului Său, El L-a trimis pe Acesta în căutarea...
Primăria Timișoara îi cheamă la sediul instituției pe taximetriștii din oraș cărora le expiră viza pentru transport. Aceștia trebuie să depună un morman de acte,...
Numărul șomerilor a crescut spre finalul anului. La sfârșit de noiembrie, peste 2.300 de persoane figurau fără job în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței...
Tradiţia este ca, în această perioadă, să fie primiţi colindători. Dar hoţilor nu le pasă de tradiţie, ci văd în colindat o bună ocazie de...
În prag de Ajun, doi frați au pierit într-un accident petrecut noaptea trecută în Băile Herculane. Apelul la 112 a venit la ora 23.33. Cei...
De la lansarea numărului unic 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare și neglijare a copilului, s-au înregistrat mai multe apeluri, mare parte dintre acestea...
Suporterii Politehnica au ieșit, vineri seara, la colindat prin oraș pentru a strânge fonduri pentru copiii răniți în accidentul din Petroșani și pentru familiile lor....
Rectificare de buget cu emoții la final de an în Lugoj! După ce s-au întrunit cu greu în format fizic și online, internetul a început...
Ministrul Cseke Attila a semnat 90 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru asigurarea...
Doi șoferi au fost răniți ușor, vineri după masa, în urma unui accident în Timișoara. Ambele mașini au ajuns pe trotuar și una a fost...
Anunț important pentru șoferii din Timișoara! Primăria informează că au fost ridicate restricțiile rutiere din sensul giratoriu de pe FC Ripensia. Asta deși lucrările nu...