Filme pline de acțiune apar săptămâna aceasta în cinematografele din Caraș-Severin. Unul dintre ele îl are în rolul principal pe Gerard Butler, ca agent CIA...
Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj va avea loc miercuri, 31 mai, începând cu ora 12 și se va desfășura la sala de...
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marți cu liderii federațiilor sindicale din Educație, aflate în grevă de mai bine de o săptămână. Acesta le-a propus sindicaliștilor,...
Bolile autoimune sunt afecțiuni în care sistemul imunitar al organismului atacă propriile celule, țesuturi și organe, recunoscându-le în mod eronat ca fiind străine. Procesul poate...
Timișorenii sunt chemați să îi întâlnească, la Universitatea de Vest, pe Mircea Cărtărescu și Bruno Mazzoni, în cadrul conferinței „A scrie, a traduce”. Mircea Cărtărescu,...
Există posibilitatea achiziționării online a abonamentelor de parcare, direct de pe site, reamintește Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara...
Cu bani de la Ministerul Dezvoltării, străzile din satul Vălișoara, aparținător comunei Bucoșnița, vor fi modernizate. Investiții similare vor avea loc și satul Goleț. În...
Cărășenii au sunat insistent ieri, în timpul potopului, la numărul de urgență 112. Unii au apelat chiar de 3 ori pentru aceeași problemă. Șeful ISU...
După 6 zile „fierbinți”, pline de activități, manifestările dedicate Zilelor Academice Arădene, organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, s-au încheiat într-un cadru...
Municipalitatea anunță un program bogat pentru prichindei, la finalul săptămânii, cu spectacole de teatru, workshopuri și ateliere de creație. Poveștile copilăriei prind viață la Festivalul...
ONG-urile care închiriază spații aparținând Primăriei Timișoara vor beneficia de o reducere a prețului cu 25%. Primăria Timișoara vine în sprijinul organizațiilor care au o...
Ziua Copiilor va fi sărbătorită și la Giarmata. Prichindeii sunt așteptați în Parcul Izvor, unde va fi inaugurat un nou loc de joacă și sunt...
RETIM a făcut public programul de lucru în județul Timiș pentru data de 1 iunie, Ziua Copilului, și 5 iunie, de Rusalii. Operatorul de salubritate...
Bega Turism, firma deținută de frații Cristescu, a reacționat după ce Primăria Timișoara a anunțat că a solicitat în instanță recuperarea unui prejudiciu de 11...
Licitația pentru printarea de zeci de tricouri, sute de pixuri și mii de pliante pentru „Timișoara decide” a fost reluată. Nimeni nu a vrut contractul...
Meteorologii avertizează că și astăzi vremea se va înrăutăți după orele prânzului. Este posibil ca în unele zone să se adune din nou până la...
Primăria Comunei Fârliug împreună cu Sistem de Colectare-SLC Timiș, va desfășura în data de 31.05.2023, între orele 09 – 14, Campania de colectare a deșeurilor...
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare în cadrul Competiției naționale „Școală Europeană” – ediția 2023. Pe listă...
Vârstnicii și persoanele cu incapacitate de muncă pot apela gratuit la tot felul de servicii domestice, precum și la servicii de asistență medicală, prestate de...
Noua specializare de licență propusă de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării la concursul de admitere din luna iulie 2023 are o capacitate...
De 1 iunie, copii împreună cu părinți, sunt învitați să participe la Atelierul de creație „Pui de CODRU”. Evenimentul se va desfășura între orele 14...
Peste 1.500 de amenzi cu o valoare totală ce depășește 550.000 de lei au fost aplicate de polițiștii cărășeni săptămâna trecută. Aproape 700 au fost...
Pompierii timișoreni au primit, luni seară, zeci de apeluri pentru a interveni și a scoate apa din curți, case sau subsoluri. Au fost inundate 7...
Măcar pe atunci se duceau la un film cu Raj Kapoor și Luis de Funes, aveau abonamente la Operetă, se călcau în picioare să-i vadă...
Începând de astăzi, Spitalul Județean de Urgență Reșița are conducere nouă. O schimbare forțată, care nu va aduce nimic bun dacă managerul nu este ajutat...
Reșițenii ale căror mașini au fost avariate în urma potopului de astăzi vor fi despăgubiți. Primarul Ioan Popa le promite ajutor. Nimeni nu se poate...
Recentele imagini din Italia au devenit realitate și pe o stradă din Reșița. Mașinile parcate au fost luate de șuvoaie. În același timp, un drum...
Cei din USR se declară profund revoltați de recentele dezvăluiri potrivit cărora fostul director liberal al STPT ar fi comandat măști de protecție, în pandemie, de...
Primăria Timișoara a dat în judecată firma care a utilizat ilegal timp de mai mulți ani parcarea de la magazinul Bega, din centrul orașului, și...
Proiectul privind reabilitarea, consolidarea și dotarea grădiniței și școlii gimnaziale din satul Fizeș, comuna Berzovia, schimbat ulterior în „demolare și construire”, prinde viață, anunță primarul...
Ploaia puternică începe să facă probleme. Mai multe străzi din Timișoara s-au inundat. În Calea Martirilor, apa a acoperit carosabilul și liniile de tramvai. Oamenii...
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invită publicul timișorean la cea de-a doua ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei, EXPO...