Administraţia lugojeană a anunțat încheierea procesului de evaluare financiară a celor două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția noului spital...
Peste 150 de colindători, în majoritate copii și tineri, au adus vestea cea bună a Nașterii Pruncului Iisus, în cadrul spectacolului caritabil „Binele în dar”,...
Aproape 120.000 de persoane au participat, în acest sfârșit de săptămână, la evenimentul de închidere al Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. „Timișoara 2023...
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, o prezență puternică în comunitatea locală încă din 2010, anunță organizarea tradiționalului Marș al Eroilor în 16 decembrie, de la ora...
Două mari magazine din Timișoara au fost închise de primărie. Asta după ce s-a constatat că funcționează fără autorizație. Primăria Timișoara a decis să închidă...
Iulius Town lansează o nouă provocare pentru fiecare dintre cei care îi trec pragul: „Fii bun, nu doar de Crăciun!”. Până pe 22 decembrie, la...
Se lucrează la rețelele de apă din Timișoara. Urmărește programul intervențiilor și cine va fi afectat. Marți, 12 decembrie, între orele 00-22, pe Bulevardul Constructorilor...
Peste 50 de conducători auto au rămas pietoni după ce au fost prinși de polițiștii din Caraș-Severin încălcând diverse reguli de circulație. În perioada 4-10...
În prag de sărbători, reșițenii sunt invitați să-și bucure ochii și să-și descrețească frunțile în cadrul unui eveniment ce-i are în prim-plan pe cursanții Școlii...
Prima maternitate care s-a ridicat în Timișoara după Revoluție este aproape gata, însă autoritățile au prelungit termenul oficial de finalizare ca să o poată autoriza...
Președintele PNL Nicolae Ciucă dă asigurări că Pilonul II de pensii nu va fi modificat și ceea ce a fost asumat prin PNRR se va...
TIMIȘOARA. Gala de Premiere a poveștilor de succes din sistemul de învățământ profesional România-Ungaria va avea loc marți, 12 decembrie, de la ora 10, în...
Pe final de an, voluntarii „Acasă în Banat” își doresc să ajungă cu daruri de Crăciun la cât mai multe familii din Timiș și Caraș-Severin....
Primăria Mehadia a demarat investiția câștigată printr-un proiect cu finanțare europeană. Se amenajează pistă pentru biciclete pe o distanță de aproximativ doi kilometri. La 200.000...
La Muzeul Satului Bănățean din Timișoara încep evenimentele dedicate sărbătoririi Crăciunului. La fiecare gospodărie va poposi alaiul colindătorilor. Festivalul Colindelor începe la Muzeului Satului Bănățean...
TIMIȘOARA. A fost scandal în comisiile Consiliului Județean Timiș pe tema revocării din funcție a vicepreședintelui PNL Alexandru Proteasa. PSD a cerut amânarea votului pentru...
După mai multe zile de proteste spontane, angajații Direcției Regionale de Statistică Timiș au decis blocarea activității. Oamenii sunt nemulțumiți de salarizarea mult prea mică...
Castelul Regal Săvârșin găzduiește în weekend primul târg regal de Crăciun. Vor fi prezenți producători locali inclusiv din Timiș, cu produse culinare tradiționale și decorațiuni...
Administrația județeană propune alocarea unui spațiu în cadrul Bastionului Maria Theresia din Timișoara pentru realizarea unui muzeu al legendarei trupe rock Phoenix. „Respectăm istoria Timișoarei...
Evenimentele organizate cu ocazia închiderii oficiale a Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 s-au bucurat de un real succes. Centrul Timișoarei a fost, în...
RETIM a făcut public programul pentru spălarea pubelelor destinate colectării deșeurilor reziduale, în Zona 1 Timiș, în această săptămână. Operatorul de salubritate RETIM anunță că,...
TIMIȘOARA. Timișorenii sunt chemați să comemoreze cei 34 de ani de la Revoluția din 1989 printr-o serie de evenimente organizate de asociații de revoluționari și...
Primăria Lugoj invită cetățenii să răspundă la un chestionar dedicat satisfacției lor cu privire la calitatea vieții din perspectiva dezvoltării urbane durabile. Acest demers face...
Spune primarul orașului Bocșa vizavi de amplele lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere care au loc în oraș. Bocșa se află în plin șantier. Sunt...
Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, îl coboară cu picioarele pe pământ pe Nelu Popa, devenit unul din vectorii de imagine ai liberalilor la nivel național!...
A revenit în țară din Taiwan cu cel mai valoros titlu: aurul mondial, cucerit într-o competiție desfășurată tocmai la 1 Decembrie, de Ziua Națională a...
Un studiu recent arată că perioada sărbătorilor nu reprezintă doar bucurie pentru mare parte din copiii și adolescenții din mediul rural al României. Peste 75%...
Meteorologii au anunțat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Ce vreme ne așteaptă de Crăciun, Revelion și în prima săptămână a noului an? Temperaturi mai mari...
Peste 3.700 de timișoreni au completat chestionarul privind amenajarea Pădurii Verzi ca pădure parc, până acum. Până în 20 decembrie au loc și consultări cu...
Angajații Horticultura au finalizat plantarea de flori bienale. Peste 214.000 de plante colorate înfrumusețează zonele centrale din Timișoara. Campania de plantare din această toamnă a...
S-au împlinit 20 de ani de când comunitatea tinerilor din Reșița s-a închegat sub nucleul unei rețete de succes, cu proiecte valoroase, studenți implicați și...
În apropiere de Timișoara, o comună își dezvoltă infrastructra pentru vehicule electrice cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Autoritățile din Pădureni au accesat bani din Planul Național...