POVESTE DE VIAȚĂ. Timișoreanca Alina Maria Preda – campioană mondială la Ultra Maraton Mondial Master – 24 de ore, grupa de vârstă F35

alina preda campioana
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

A revenit în țară din Taiwan cu cel mai valoros titlu: aurul mondial, cucerit într-o competiție desfășurată tocmai la 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, când a alergat 210,064 km în timpul celor 24 de ore de concurs.

Este foarte mândră de rezultatul obținut și spune că doar ambiția, voința, efortul susținut și pregătirea fizică efectuată de-a lungul anilor, pot oferi satisfacția unei asemenea reușite. A făcut față cu brio condițiilor climatice din Taipei, cu o diferență de temperatură de plus 20 de grade față de Timișoara, cu vânt și ploi în timpul cursei.

alina p succes in echipa

Din echipa României au mai făcut parte medaliații cu argint: Mara Guler, la categoria F45, la feminin și Răzvan Farkas, categoria F35, la masculin. Atletul Brandon Kurtinecz a avut probleme după un start puternic și a trebuit să abandoneze cursa.

Câștigătoarea aurului, Alina Maria Preda, a mărturisit că e nevoie de multă stăpânire de sine pentru o cursă reușită: „Dacă ești setat mental și știi ce ai de făcut, ajungi să ignori orice element negativ. În ultramaraton nu ai voie să pleci la drum cu gândul că vei câștiga, ci doar că vei da în cursă tot ce e mai bun din tine. Și că nu ești în competiție cu nimeni, ci doar cu tine însuți. Nu ai voie să te uiți la ce face celălalt, ci să te concentrezi la tine, la cum te simți, să te adaptezi la vreme, să îți respecți corpul, să știi să îi oferi ceea ce are nevoie, atunci când are nevoie. Eu mi-am depășit limita, fiindcă cea mai mare distanță pe care am parcurs-o vreodată a fost de 205 km, la Campionatul Național de Ultramaraton, desfășurat în 202, la București. Se vede progresul de la an la an, eu participând prima oară la o competiție de asemenea anvergură în 2016. De altfel, se spune că rezultatele bune se obțin după vârsta de 40 de ani și până atunci mai am…”

alina preda in taipei

Alina Maria Preda face parte din ACS Super Sport Club Timișoara, clubul care sprijină participarea sportivilor la competițiile naționale, europene și mondiale, iar de un an este dublu legitimată și la Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, iar antrenorul Călin Dragomir îi oferă cele mai bune sfaturi, chiar dacă de la distanță. „Am reușit într-un timp așa de scurt să obținem două medalii de aur pe echipe, la Campionatul Național de Maraton și tot aur la Semimaraton. Eu mă antrenez la Timișoara, în limita timpului pe care îl am la dispoziție, fiindcă lucrez în două schimburi și mă ocup și de fetița mea. Alerg dimineața devreme sau seara târziu, dar clar, antrenamentele lungi sunt făcute în weekend, atunci când pot rezerva 3-4 ore pentru o pregătire mai bună. Sunt doar eu, cu mine, pe malul Begăi și cu muzica în căști.” Maratoniștii și participanții la concursurile de ultramaraton sunt atleți care se antrenează pe cont propriu, au transformat alergarea într-un hobby și preferă să își petreacă timpul depășindu-și limitele.

Alina Preda se declară alergătoare din categoria amatori, fiind autodidact în multe privințe, dar mai ales în nutriție. De-a lungul anilor, cu ajutorul recomandărilor primite de la persoane autorizate: medic de familie, farmaciști, antrenor, sportiva și-a consolidat cunoștințele necesare astfel încât din alimentație, vitamine și minerale să-și asigure funcționarea corpului în parametrii optimi pentru a face față efortului susținut pe care îl presupune participarea la concursuri.

alina preda la maraton

„Legat de o nutriție sănătoasă, să știți că ador ardeii umpluți făcuți de mine, în casă. Atunci când depune efort, corpul cere, nu mai are nevoie de o șaorma, ci are nevoie de o salată cu multe crudități, de roșii, de un suc de portocale sau de vitamina C. Nu fac decât să îmi ascult corpul, s-ar putea să îmi ceara grăsimi și atunci voi mânca bucuroasă o bucată de slănină cu ceapă roșie, șunculiță și multă pâine. Mănânc mâncare gătită, dar nu mai mult de odată pe zi și în rest aleg fructe, pentru că asta simt că am nevoie.”

alina preda maraton

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Prin rezultatele obținute și voința sa de fier, campioana mondială poate fi un model și desigur, inspirație pentru cei care o cunosc. „Lucrul de care mă bucur cel mai tare este că prin exemplul pe care îl dăm noi, ultramaratoniștii, se văd rezultatele asupra celor din jur. De pildă, fiica mea a preluat modelul și îl aplică la școală, acolo unde are note forte bune, dar la fel de stăruitoare este și prin pasiunea sa pentru chitară. A preluat și îndemnul meu: când faci un lucru, îl faci până la capăt.”

alina preda pe podium

Să fii amator în această lume a alergătorilor de rezistență înseamnă că ești pe cont propriu, cu alte cuvinte, cheltuielile pentru deplasări, cazare, echipamente sportive și multe altele, sunt suportate din propriul buzunar. Atleta timișoreană mărturisește că plecarea sa în Taiwan a fost incertă tocmai din cauza costurilor mult prea ridicate pe care le presupune o astfel de deplasare. Însă, norocul i-a surâs fiindcă organizatorii au asigurat gratuități primelor două competitoare și primilor doi competitori, din fiecare țară.

Numeroasele reușite din ultima perioadă, la care se adaugă și aurul cucerit la ultramaratonul din Taipei, i-au dat curaj Alinei Preda. Astfel, a înștiințat compania Hamilton, la care lucrează, în legătură cu performanțele sale. Răspunsul primit din partea angajatorului a fost pozitiv. „Mi s-a transmis că sunt mândri că au un asemenea angajat iar susținerea primită a făcut posibila deplasarea la Taipei. Aprecierile primite din partea firmei la care lucrez, au fost mult mai însemnate decât aprecierile Federației Române de Atletism, de când participăm noi la campionate. În cazul meu este al treilea mare concurs: în 2019, am fost în Franța, la Campionatul Mondial de Ultramaraton de  24 de ore, iar anul trecut în septembrie, am fost la Campionatele europene de la Verona, din Italia, acolo unde am reușit să alerg 200,6 km.”

Privită din exterior, alergarea de 24 de ore pare imposibilă prin efortul pe care îl presupune. Alina Preda spune că în timpul concursului este important să nu te oprești, fiindcă altfel întreg corpul se relaxează și reluarea alergării este foarte dificilă. Tot ceea ce presupune hrană, hidratare și alte nevoi, se fac aproape din mers. „Este vorba despre pregătire în spate, nu se poate să te prezinți la maraton cu 5 km alergați pe săptămână, nu există așa ceva, articulațiile, corpul, toate trebuie pregătite. În mod normal, media de kilometri parcurși pentru acest ultim concurs din Taiwan, a fost de 120-140 de km pe săptămână.”

A iubit sportul de copil, s-a atașat de alergare dar și de canotaj pe care l-a practicat timp de șapte ani. Acum, cel mai bun mod de relaxare îl reprezintă turele pe malul Begăi, cărora pare că le pierde numărul. Însă, are un țel și dorește să îl atingă. Campioana mondială își dorește foarte mult să ajungă în top 10 mondial al oricărui campionat mondial de ultramaraton 24 de ore. Și își mai dorește ceva: să motiveze oamenii să alerge, cât de puțin, un kilometru sau doi, importantă este mișcarea.

Ce înseamnă ultramaraonul pentru Alina Maria Preda? „Ei bine, experiențe de tot felul! Înveți să te adaptezi, să accepți vremea potrivnică, ploaia, înveți să fii umil, să fii modest, înveți că întotdeauna este loc de mai bine, că oamenii sunt frumoși, apoi, înveți că îți poți depăși limitele și mai ales, înveți să nu te mai superi din nimic, că viața e frumoasă și merită trăită!”

alina preda si echipa din Romania

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/