Noua maternitate din Timișoara, gata abia la vară. De ce a fost devansat termenul?

noua maternitate din timisoara (4)

Prima maternitate care s-a ridicat în Timișoara după Revoluție este aproape gata, însă autoritățile au prelungit termenul oficial de finalizare ca să o poată autoriza și pune efectiv în funcțiune. 

Consilierii județeni au aprobat, luni, prelungirea până în august 2024 a perioadei de implementare a investiției în noua maternitate care s-a construit în vecinătatea Spitalului Județean din Timișoara. Lucrările de construcție a noii maternități au început în vara anului 2020 și sunt executate de asocierea Construcții Erbașu SA – Tehnodomus SRL – Hospital Technical Solutions – Kral Medical Solutions SRL – Tehnoplus Medical Service – Sfera Con. Lucrarea, în valoare de peste 13 milioane de euro, este finanțată din fonduri europene, printr-un proiect România-Ungaria, de la bugetul de stat și cel al Consiliului Județean Timiș.

Potrivit contractului, constructorul ar trebui să predea lucrarea benficiarului la finalul acestei luni. Președintele CJ Timiș, dă asigurări că nu există niciun pericol ca fondurile europene alocate proiectului să se piardă.

„Nu se pierde niciun euro din fondurile europene. 100% din banii europeni i-am atras prin acest proiect, rămâne doar partea de operaționalizare a proiectului, în sensul în care trebuie să mutăm pacienții, echipamente, personal în noua clădire, să autorizăm noua clădire, să punem în funcțiune echipamentele. După, trebuie să facem toate formalitățile către finanțator, să facem închiderea de proiect. Toate acestea durează. Noi ne-am luat o plasă de siguranță până în august anul viitor, legea ne permite până în decembrie, dar am zis că august e un termen rezonabil.”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Liderul administrației județene este optimist că noua maternitate va fi deschisă la primăvară.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Noi ne propunem ca în primăvară să deschidem noul edificiu, sper să obținem toate autorizările și acreditările pentru că sunt condiții speciale și specifice pentru astfel de spitale. În ceea ce privește operaționalizarea, îmi exprim speranța că instituțiile avizatoare vor da în timp util toate avizele și autorizările astfel încât să ne atingem obiectivul ca în primăvară primii copii să se nască în noul edificiu.”, a explicat Nica.

Între timp, CJT așteaptă livrarea mobilierului, în valoare de aproape 1,3 milioane de lei, ca să doteze maternitatea. Aparatura medicală a fost toată achiziționată, la fel ca mobilierul medical. Noua maternitate va avea 124 de paturi. În spital va funcționa inclusiv un compartiment de fertilizare in vitro.

Potrivit șefului CJT, toate proiectele derulate de administrația județeană cu fonduri europene se încadrează în termenele stabilite prin contracte.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/