Romeo Dunca o acuză pe Alina Stancovici că a încercat să-și păstreze postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița folosindu-se de farmece femeiești!...
Cei mai mulți români se pregătesc pentru o vacanță de cel puțin o săptămână (34%), iar 22% se gândesc mai degrabă la un weekend prelungit....
Administrația locală din Mehadia anunță un program bogat și atractiv pentru 1 Iunie, cu personaje din desene animate și teatru pentru copii. „De 1 Iunie,...
Șapte unități de învățământ special din Timiș au fost dotate cu echipamente de protecție pentru gestionarea crizei sanitare din anii trecuți. Cele șapte unități de...
„Încă două lozuri” (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii” (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană...
La sfârșitul lunii august, lista rutelor regulate directe disponibile de pe aeroportul Traian Vuia din Timișoara va fi extinsă cu încă o destinație internațională. Locuitorii...
Timișoara va putea fi descoperită mult mai ușor de către turiști. În acest moment, se lucrează la un sistem de orientare stradală care cuprinde patru...
Investiția încă bate pasul pe loc, după ce ultimele sesiuni de licitație au fost contestate de firmele care nu au câștigat proiectul. Modernizarea iluminatului public...
Primarii și viceprimarii au obligația de a participa o dată într-un mandat la un curs de pregătire pe linia situațiilor de urgență. Amenda pentru neparticipare...
Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” primește fonduri prin PNRR pentru dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea laboratoarelor digitale...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat zilele acestea suma de 145.766.069,80 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 216 obiective de investiții. Banii...
Pompierii timișeni au intervenit în mai multe localități în care ploaia torențială a inundat curțile mai multor gospodării. E cod portocaliu de vreme rea până...
Muncitorii lucrează cu spor la revitalizarea Conacului Mocioni de la Foeni. Lucrările ar trebui să fie gata în aprilie anul viitor. 25% dintre lucrările cuprinse...
Rezervați-vă zilele de 1-4 iunie pentru o minivacanță de poveste, atât pentru cei mici, cei mijlocii, dar și pentru cei mari. Vi se pregătește un...
Comuna de pe Valea Bistrei a găzduit , vineri, întâlnirea maeștrilor și instructorilor coregrafi din vestul țării, iubitori și păstrători ai folclorului autentic. Întâlnirea a...
Polițiștii Secției 2 din Timișoara și cei ai Biroului Rutier au legitimat vineri seară, între orele 18-21, sute de persoane și au verificat zeci de...
Alina Stancovici l-a umilit public pe Romeo Dunca așa cum nimeni n-a mai făcut-o vreodată după ce șeful CJ a demis-o din funcția de manager...
În anul în care Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii, Flight Festival, VEST FEST și Magnetic Festival s-au reunit pentru a marca nașterea unui...
Cele trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, erau ținute cu forța într-un apartament din Timișoara, de un bărbat...
Deschiderea noului sezon de vânătoare 2023-2024 a fost amânată pentru prima decadă a lunii iunie din cauza intervenției mai multor ONG-uri, care în ședința din...
Gala Premiilor UNITER revine la Timișoara după șase ani, în anul Capitalei Europene a Culturii. Aici vor fi prezentate producțiile nominalizate la categoria cel mai...
Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine? La această întrebare a răspuns Mircea Miclea, reputat psiholog, profesor de științe cognitive aplicate și fost...
Primăria Timișoara informează că din cele 117 proiecte înscrise în cadrul campaniei de buget participativ, au fost declarate eligibile 41 de inițiative pentru comunitate. Primăria...
Primăria Timișoara a făcut public calendarul cultural pentru săptămâna 27 mai – 2 iunie. Astfel, timișorenii sunt așteptați la spectacole de teatru, concerte și conferințe....
Veste bună pentru părinții de copii de grădiniță! Compania Națională de Investiții construiește o unitate de învățământ preșcolar în Timișoara, pentru că spațiile școlare sunt...
Autoritățile din Timișoara se chinuie de mult timp să aducă în patrimoniul orașului Turnul de Apă din cartierul Fabric. La ultima analiză, viceprimarul Tabără a...
Anul Capitalei Europene a Culturii aduce la Timișoara o sumedenie de oaspeți care, mai ales în weekend-uri, atunci când au loc și mai multe evenimente...
Spitalul Județean de Urgență Reșița ajunge pe mâna unui nou manager după ce președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a semnat încă o revocare din funcție a...
AquaCaraș a împlinit 18 ani de activitate, 18 ani în care problemele s-au îmbinat cu reușitele, 18 ani de muncă intensă și proiecte pe măsură....
Proiectul de digitalizare a unităților de învățământ din comuna Cornereva, depus de administrația locală spre finanțare pe Programul Național de Redresare și Reziliență, a primit...
Lucrările de modernizare a pistei de atletism de la Stadionul Tineretului din Lugoj, începute anul trecut, au fost finalizate. În urmă cu câteva zile s-a...
După aproape 70 de ani de la ultimul transport pe apă care a ancorat în Portul Otelec, sâmbătă, malurile râului Bega la ieșirea din România...