Rețeta unui concediu reușit. Cât de lungă e vacanța ideală?

man and woman on romantic vacation walking together
Stiri Timisoara si Resita casinoherculane by sungarden

Cei mai mulți români se pregătesc pentru o vacanță de cel puțin o săptămână (34%), iar 22% se gândesc mai degrabă la un weekend prelungit. Femeile preferă weekendurile prelungite, în timp ce bărbații sunt adepții vacanțelor mai lungi.

Cei mai mulți români se pregătesc pentru o vacanță de cel puțin o săptămână (34%), iar 22% se gândesc mai degrabă la un weekend prelungit decât la un sejur propriu-zis, de 3-4 zile într-un loc preferat. Există totuși și români care vor să plece în vacanță măcar 10 zile (17%) și tot atâția care au planificat peste două săptămâni de relaxare pe parcursul anului, reiese dintr-un studiu Revolut.

Stiri si publicitate online in ziar Express de Banat

Femeile preferă weekendurile prelungite (24% vs 18% bărbați), în timp ce bărbații sunt adepții vacanțelor mai lungi (55% sunt pentru o vacanță de 7-10 zile). O treime dintre respondenții din segmentul 18-24 de ani preferă weekendurile prelungite, în timp ce o vacanță de 10 zile – două săptămâni este ideală pentru cei mai mulți dintre respondenții cu vârste cuprinse între 55-64 de ani (31%).

34% dintre respondenții la sondaj spun că bugetul estimat/membru de familie pentru cel puțin o săptămână este de 250-500 de euro. 26% dintre respondenți pun deoparte chiar între 500 și 1.000 de euro/membru de familie pentru o săptămână de vacanță. Fiind în mare parte familiști cu copii, aproape 4 din 10 români cu vârste cuprinse între 35-44 de ani pun deoparte între 250-500 de euro/săptămână de vacanță pentru un membru de familie.

Respondenții de 18-24 de ani reprezintă 16% dintre românii care bugetează în medie între 1.000-2.000 de euro/săptămână/membru de familie.

Bărbații sunt mai orientați spre vacanțe mai costisitoare comparativ cu femeile, cu 16% vs 14% dintre respondenți indicând că bugetul mediu/săptămână de vacanță este de peste 1.000 de euro.

Românii din nord-vestul țării sunt mai dispuși să cheltuiască mai mult pentru vacanță (19% consideră că vacanța potrivită necesită un buget individual de peste 1.000 de euro/săptămână), față de cei din sudul țării care sunt mult mai strânși la pungă (19% declară că alocă sub 250 de euro/membru de familie/săptămână).

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

Pentru două treimi dintre respondenți, costul este foarte important și acesta este primul criteriu menționat de participanții la studiu. Pe locul al doilea se află condițiile de cazare (38%), pe locul al treilea (35%), mâncarea și tradițiile.

Legat de activitățile care îi atrag mai mult pe turiștii români, atunci când călătoresc sau în vacanță, pe primul loc (67%) se află descoperirea peisajelor și a atracțiilor turistice locale, pe locul al doilea (52%) gastronomia specifică acelui loc, pe locul al treilea (45%) tradițiile și evenimentele cu specific local precum carnavalurile, festivalurile sau sărbătorile locale. Turiștilor români le mai plac și călătoriile în parcuri și rezervații naturale (38%), vizitele în muzee și galerii de artă (35%) sau să cumpere suveniruri și obiecte artizanale de la meșteri locali.

Destinațiile pe care turiștii români le consideră ca fiind cea mai bună alegere sub raportul calitate/preț sunt Grecia (12%), Turcia (7%), România, Germania și Egipt (6%).

În ce privește lucrurile care enervează sau surprizele mai puțin plăcute care pot strica buna dispoziție a turiștilor români, pe primul loc se află aglomerația (23%), pe locul al doilea grevele pe aeroporturi sau ale operatorilor de transport în comun (20%) sau timpul pierdut cu comparațiile între diversele platforme de rezervare a cazării (19%).

56% dintre respondenți nu vor să audă de serviciu în timpul vacanței, iar 14% spun că sunt disponibili pentru urgențe. 7% își verifică zilnic emailul pentru a vedea dacă e ceva urgent, în timp ce 8% sunt nevoiți să se intereseze și de job pentru că rolul le impune asta. O minoritate de 4% dintre respondenți se declară de acord total cu lucrul în timpul vacanțelor, spunând chiar că le face plăcere să le îmbine.

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/