Dacă tot se apropie Halloweenul, cinematografele din Caraș-Severin s-au pregătit cum se cuvine să le ofere iubitorilor de horror adrenalină. Este însă doar unul dintre...
Municipalitatea așteaptă ofertanți pentru execuția contractului privind modernizarea școlii și grădiniței din Mociur. Cu bani europeni, imobilul în care funcționează școala primară și grădinița din...
Festivalul de Muzică Nouă Intrada se va numi, din acest an, Festivalul-concurs internațional Remus Georgescu, iar tema acestei ediții va fi „Ecouri”, după lucrarea omonimă...
Deputatul cărășean Dumitru Rujan aduce vești bune mediului de afaceri. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a dat startul apelurilor de proiecte pentru două dintre măsurile...
Primăria Timișoara anunță că a depus încă trei proiecte, în valoare totală de aproape opt milioane de euro, pentru finanțare cu bani europeni, prin PNRR....
CJ Timiș invită structurile sportive de drept public, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 69/2000, să depună solicitări în vederea atribuirii contractelor de finanțare...
Transfer definitiv în echipa Spitalului Militar din Timișoara. Căpitanul care a coordonat Secția de boli infecțioase din cadrul Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament...
Și tu poți deveni părinte de profesie! La nivelul județului Timiș, în cadrul unui proiect finanțat cu bani europeni, este organizat un nou curs gratuit...
O clădire istorică aflată în zona centrală a Timișoarei revine la frumusețea de odinioară. Este vorba de imobilul care găzduiește Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, a...
Peste 860 de mii de lei au fost virați în contul Primăriei Băuțar de Ministerul Dezvoltării pentru decontarea lucrărilor aflate în derulare în comună prin...
Poliția Animalelor Caraș-Severin a verificat condițiile în care sunt ținute animalele la o stână din comuna Constantin Daicoviciu. Concluzia? 12.000 de lei amendă! Polițiștii de...
La Reșița, încărcarea autoturismelor electrice este în continuare gratuită, iar municipalitatea nu dă semne că și-ar dori să taxeze acest serviciu prea curând, așa cum...
Consiliul Județean Timiș a depus 12 proiecte pentru a obține finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul renovării. Pentru acestea,...
Judecătoria Oravița funcționează într-o clădire veche de peste 300 de ani, plină de igrasie și mucegai, cu un acoperiș aflat pe punctul de a se...
Autoritățile timișene spun că vor verifica, în zilele care au mai rămas până la finalul anului, toate drumurile județene astfel încât să ia măsuri specifice...
Un accident rutier produs în zona localității Domașnea a blocat complet traficul pe DN 6. A fost chemat și elicopterul SMURD. Un accident rutier grav...
Primarul Reșiței a explicat pentru Express de Banat de ce pe Bulevardul Republicii, dar și în anumite zone din microraioanele I, II, III și IV...
Liberalul atrage atenția că Timișoara începe un nou sezon rece cu probleme deosebite. Deputatul Marilen Pirtea face referire la segmentele de rețea cu probleme, care...
Proiectul care ar trebui să schimbe radical fața orașului Bocșa, dar și să aducă un plus de confort locuitorilor dă bătăi de cap administrației locale....
Deputatul cărășean Silviu Hurduzeu consideră că fiecare român poate susține producătorii autohtoni, acest lucru fiind un act de solidaritate și de patriotism. Românii sunt îndemnați...
Mai multe unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, printre care și comuna Turnu Ruieni, au primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea investițiilor de infrastructură locală,...
Marți, 11 octombrie, între orele 8-19, vor avea loc lucrări la conductele de pe Bulevardul Cetății, pe porțiunea dintre străzile Martir Petru Domășneanu și Calea...
Pensionarii din comuna Giarmata sunt așteptați să participe la „Balul Seniorilor”. Evenimentul se va desfășura la sfârșitul acestei luni, invitat special fiind îndrăgitul cântăreț Cătălin...
Lucrările la conducte și intervențiile pentru spălarea rețelei de distribuție vor conduce automat la sistarea apei în mai multe zone din Timiș. Aquatim anunță programul...
Administrația locală din Moldova Nouă îi așteaptă astăzi și mâine pe iubitorii de animale la adăpostul de câini din zona Vărad. Patrupedele pot fi luate...
Cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” Timişoara a reunit 365 de invenţii din 22 de domenii, între care...
Bicicliștii din Timișoara sunt tot mai agresivi. Nu numai că nu cunosc regulile de circulație și merg pe trotuarele pe unde nu este pistă, dar...
Prefectul de Timiș anunță o suspiciune „extrem de serioasă” de pestă porcină africană în Parța, la o fermă de suine. Pesta a fost confirmată de...
Celebrul iluzionist Christian Wedoy vine la Timișoara, la primul Festival Internațional de Magie organizat în orașul de pe Bega, „Tima for Magic”. Vrea să doboare...
Primarul Dominic Fritz a intrat în război cu un celebru clan de romi din Timișoara. Edilul-șef a anunțat că a decis să dea în judecată...