ULUITOR. Drujbele intră în arborii seculari pentru a proteja pădurea limitrofă!  

Asta explică oficial mai marii Regiei Naționale a Pădurilor, care continuă să uimească prin declarațiile pe care le dau cu privire la tăierile din parcurile de pe raza județului Caraș-Severin. Silvicultorii susțin că, pentru ei, importantă este și pădurea limitrofă, astfel că mai bine sacrifică ceea ce ne face unici.

Ghinionul silvicilor este că în zona de sud-vest a țării sunt sute de hectare de zone de protejate și multe ONG-uri active. Nu cu multă vreme în urmă, redacția Express de Banat scria despre investiția de milioane de euro a firmei Transelectrica, lucrare care va traversa nu mai puțin de 2 parcuri naționale din Caraș-Severin, în ciuda faptului că membrii Consiliului Științific au oferit variante ocolitoare prin care să ferească rezervațiile naturale de drujbă. Chiar și așa, peste avizul negativ al forului a trecut fostul șef al Parcului Național Semenic-Cheile Carașului, Sorinel Tudorescu, care a preferat să își prezinte demisia din funcție în urma presiunilor făcute de apărătorii mediului.

CITEȘTE ȘI. EXCLUSIV: Defrișări masive în arii protejate. Investiția Transelectrica se realizează fără avize de la Consiliul Științific!

Romsilva nu a oferit un punct de vedere oficial până la dezbaterea organizată recent de WWF cu privire la protejarea frumoaselor și sălbaticelor zone din Caraș-Severin. Răspunsul însă mai bine ar fi fost ținut ascuns în birourile silvicultorilor, pentru că explicația oferită pentru sacrificarea fără avize a parcurilor naționale este revoltătoare.

HALUCINANT. Forestierii sfidează ONG-urile: „Nu au cunoştinţe suficiente!”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„În cazul Transelectrica, eu, ca inginer silvic, prefer să sacrific 4 kilometri dintr-o pădure, prin traversarea acelei linii prin zona tampon a celor 2 parcuri, parcă 700 de metri în Parcul Semenic și vreo 4 kilometri în Parcul Cheile Nerei. Varianta propusă de unele ONG-uri era să ocolească acele  parcuri și pe lângă acestea și să am o pierdere de peste 20 de kilometri de pădure limitrofă acelor parcuri. Din punctul meu de vedere, atât pădurea din afara parcurilor, cât și pădurea din zona tampon este foarte asemănătoare din punctul de vedere al structurii și al elementelor pe care le conține. Prin urmare, sacrificiul făcut pe 4 kilometri mi se pare, chiar dacă ele se regăsesc  în cele 2 parcuri, este mult mai mic decât să sacrific 20 de kilometri de pădure care nu este cu aproape nimic diferită față de zona tampon din cele două parcuri”, a precizat Mihai Dragoș, șeful serviciului arii protejate din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.

ABERANT. Rezervația naturală Bârzăvița este forestieră. Tăierile masive înseamnă tratament!

Mai mult decât atât, ariile protejate sunt doar niște „eșantioane”. „Din punctul meu de vedere, explicația este foarte simplă. Mulți văd sau consideră că pentru conservarea unor eșantioane ale biodiversității acest lucru se poate realiza doar în arii protejate. Eu, ca inginer silvic și cu ceva experiență, consider că fără luarea unor măsuri care să asigure într-o oarecare măsură protecția acestor elemente de biodiversitate și în afara ariilor protejate, nu putem vorbi de conservarea naturii la scară largă. Ariile protejate reprezintă doar niște eșantioane sau dacă vreți niște modele care în timp se pot replica ca și informație de management pentru alte zone din afara acestor arii naturale protejate”, a lămurit lucrurile reprezentantul Romsilva.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. SMURD-ul e devina says:

    Mai trebuia sa mentioneze si faptul ca fost necesara si interventia SMURD, pentru a deveni mai credibili!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/