ABERANT. Rezervația naturală Bârzăvița este forestieră. Tăierile masive înseamnă tratament!

Aceasta a fost explicația năucitoare a lui Mihai Dragoș, șeful serviciului arii protejate din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.

Apărătorii mediului sunt revoltați că rezervația naturală Bârzăvița este pregătită pentru tăieri masive, dar și pentru potențiale investiții în cabane, dar forestierii explică faptul că nici gând de așa ceva. Linia păstrată în apărarea lor este tot cea a neștiinței celor care reclamă faptul că arborii sunt doborâți la pământ. „Fiecare rezervație naturală are un obiectiv de protejat. În cadrul rezervației naturale Bârzăvița este o rezervație forestieră, din câte cunosc. A fost desemnată pentru aplicarea tratamentului codrului grădinărit, este un concept care cei care nu sunt silvici nu îl cunosc, nu știu despre ce este vorba și interpretează acele tăieri ca o defrișare sau ca o intervenție brutală. În realitate este vorba despre a crea o structură supraetajată a pădurii, cu vârste diferite, o structură care să se apropie de o structură naturală. Ea este creată în mod artificial. În mod natural, o pădure din zona temperată ajunge la o astfel de structură pe parcursul a 3.000 de ani în condiții de neintervenție”, a explicat șeful serviciului arii protejate din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor, pentru www.expressdebanat.ro.

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT. Forestierii sfidează ONG-urile: „Nu au cunoştinţe suficiente!”

Acesta le transmite ONG-urilor și apărătorilor de mediu faptul că au înțeles totul pe dos. „Este o interpretare eronată a conceptului de rezervație naturală. În multe rezervații naturale se impune un management activ pentru a proteja un obiectiv care a fost protejat la un moment dat”, susține Dragoș Mihai, care spune că, de fapt, fondul genetic este protejat prin intervențiile silvicultorilor.

Tratamentele silvicultorilor nu doar că sunt de neînțeles, ci și sunt și extrem de complicat de aplicat.

„Dacă nu s-ar face niciun fel de intervenție și toți arborii bătrâni s-ar usca, bineînțeles că asta ar duce la pierderea acelui fond genetic (…) Peste 80 la sută din suprafețele pe care noi le regenerăm se fac pe cale naturală prin aplicarea așa-numitelor tăieri de însămânțare, respectiv tăieri progresive sau succesive, culminând cu tratamentul tăierilor grădinărite care reprezintă, dacă vreți, o metodă foarte sofisticată și foarte tehnică de pus în aplicare, astfel încât să păstrăm o structură și un fond genetic corespunzător al pădurilor respective”, a concluzionat reprezentantul RNP.

Prin urmare, ONG-urile de mediu, în concepția silvicultorilor, ar trebui să stea calme și să privească cum se taie în masă arbori seculari pentru că scopul tăierilor pe care ei le fac este de împădurire pe termen lung.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/