Și dacă n-aș deschide televizorul, tot aș auzi, măcar de la Măria Sa Facebookul, câte ceva legat de noutățile cu eticheta „seriale românești”. Consumismul și...
Inspirația e la fiecare colț, apare dintr-o scăpare a vreunui vorbitor, din cauza emoțiilor, din grabă sau dintr-o banală lipsă de conștientizare a importanței formei...
Parcă-i vară și eu scriu despre pulover și sveter! Dacă toamna e dispusă să mai aștepte după cortină, lăsăm trenciul deoparte și luăm un bomber....
M-a luat mirarea în adopție când am dat peste un context în care respectiv a fost actualizat cu un soi de rol explicativ. Un fel...
Cei cu bacul (ne)luat au dat, cu siguranță, peste cele două alăturări paradoxale aparținându-le lui Mihai Eminescu și lui Lucian Blaga: „dureros de dulce” și...
Cultura otomană a fost promovată săptămâna trecută la Timișoara într-un mod inedit: la prima ediție a Festivalului Turcesc. Desigur că o expoziție culinară nu putea...
Știm! Am promis că ne întâlnim în fiecare luni ca să începem săptămâna corect. Dar năzbâtiile limbistice care ne tot bat la ușă ne obligă...
Scrierea și vorbirea corectă ar trebui să fie o normalitate, dar, din păcate, prea mulți sunt cei care dau cu bățu’ în baltă atunci când...