Virgula nu transcrie respirații! Nici de userist, nici de polițist!

Știm! Am promis că ne întâlnim în fiecare luni ca să începem săptămâna corect. Dar năzbâtiile limbistice care ne tot bat la ușă ne obligă să le deschidem mai des și să le permitem accesul în rubrica noastră. Iar când autorii sunt oameni cu pretenții… avem pretenții!

I. L. Caragiale avea râsul în sânge și sângele-n condei. Scria energic și modern, dar se detașa clasic, fără a se lua la tăvăleală scriitoricească cu cei care nu se ridicau la nivelul râsului lui… motivat, argumentat, rafinat.

„Nu se poate artă fără migăleală… Cu vremea îţi cresc tot mai mult scrupulele de conştiinţă… Dac-o fi să îmbătrânesc, ştiţi cum să-mi ziceţi? Să-mi ziceţi Moş Virgulă!…”

Oricare dintre noi poate fi Moș Virgulă, modern și clasic simultan, rațional și visător, cercetător atemporal și vânător mediocru, neobosit și revoltat mereu. „A greși e omenește.”, nu? Și uite așa am deschis sticluța cu parfum de truism. Tot boarea truismului bate și asupra frazelor: „Cine se trezește de dimineață departe ajunge.”; „Cine știe cunoaște.” Oare câți intuitivi hipercorecți n-ar pune tacticos și mândru o virgulă-n context? Parcă nici nu-s de arătat cu degetul! Faci o pauză când vorbești, suspini, respiri și te pregătești de final. Toată argumentația este însă precum un coif de hârtie care, la prima ploaie, nu face decât să te scalde în ridicol. La prima răsfoire de carte, de dicționar sau de gramatică online făcută bine, dai peste asta: subiectiva nu se desparte prin virgulă de regentă. Complementele direct și indirect nu se despart nici ele prin virgulă de verbele determinate; nici complementul circumstanțial instrumental (Scriu cu pixul.; Am reușit prin insistență.) sau cel de mod (Te ascult cu atenție.; Aștept cu nerăbdare vacanța.; Gândește cu capul tău!). Desigur că lista urâtelor restricții rămâne deschisă.

În plus, chiar nu trebuie să exagerăm cu virgulele – nu fac altceva decât să fragmenteze textul, să-l facă mai puțin transmisibil, legat, închegat. Se caută la fundul sacului metaforele și întorsăturile de frază și se pune virgula anapoda, bietul semn grafic ajungând un traducător generalist de respirații. Ca să nu las impresia că scriu pe fond imaginativ, las aici câteva năzbâtii limbistice: „Cine știe, cunoaște!” (https://www.bacanialumatache.ro/); „Candidez, cu speranță și încredere.”; Odată cu limba română am descoperit și Timișoara, și m-am îndrăgostit de acest oraș, cuvânt cu cuvânt.” (Dominic Samuel Fritz, candidat la Primăria Timișoara din partea USR – pagina de Facebook).

„Azi, se împlinesc 155 de ani de existența a Poliției de Frontiera Romana și in aceasta zi de importantă deosebită dorim sa uram «La mulți ani!», tuturor politistilor de frontiera oriunde s-ar afla!” (Poliția de Frontieră, Timișoara – pagina de Facebook).


Detalii, nu? Detaliile sunt însă cele care fac diferența între un discurs corect și unul mai puțin corect.

Până la noi inspirații, virgule, intuiții și nehotărâri grafice (a se vedea jocul de-a v-ați ascunselea cu semnele diacritice din ultimul exemplu, lipsa acordului în caz sau neatenția grafică):
Vă aștept cu drag!
Vă ajut cu plăcere!
Vă anunț cu bucurie că o să începem mereu săptămâna corect!
Fără virgulă! (Aici)