Trei cuvinte și-un accent (românesc): mangalița, trafic, caracter

Și dacă n-aș deschide televizorul, tot aș auzi, măcar de la Măria Sa Facebookul, câte ceva legat de noutățile cu eticheta „seriale românești”. Consumismul și principiul majorității câștigătoare și consumatoare își găsește materializare și în buticul acesta al realității prezente – serialul de comedie. Astfel, mi-a ajuns la urechi numele Mangalița. Reclama bate astfel liniștea căminului în care rar e timp de angajamente cinematografice! Cum orice poate declanșa o curiozitate lingvistică, pornesc pe drumul căutatului și văd că reclama via imagine, logo și alte povești moderne cuprinde un nume de serial cu accent cu tot: Mangalíța. Potrivit normei actuale, singura modalitate corectă de accentuare a cuvântului – propriu sau nu – este asta: mangaliță (s. f., g.-d. art. mangaliței; pl. mangalițe). Accentul stă așadar pe a (al doilea), nu pe i. Nu e nici ca în Ardeal, nici ca în România de Sud. O fi vreo intenție stilistică la mijloc, o pronunțare specifică locului sau o greșeală? Să vorbim oare de o modalitate de a singulariza numele, iar deplasarea accentului să fie mijlocul perfect de a transforma un substantiv comun într-un nume propriu sonor, fictiv, dovadă a vreunei măiestrii ironice? N-aș putea răspunde. Pot însă să țes câteva elemente teoretice legate de accent. Vreo trei.

  1. În limba română, accentul este liber. Asta nu înseamnă că îl punem unde vrem noi, după cum ne e placul, simțul sau urechea. E simplu: accentul nu are un loc fix, ci poate sta:
  • pe ultima silabă a cuvântului: butic, doctorand;
  • pe penultima silabă: Timişoara;
  • pe antepenultima silabă: repede, butelie.
  1. Potrivit normei literare actuale, următoarele forme sunt singurele corecte: adică, aripă, avarie, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, regizor, editor, sever, şervet, unic. Chiar nu e loc de interpretare sau negociere! Să nu uit nici de taxi sau de colibri!

3. De asemenea, pentru că uzul are o putere de influențare mai mare ca orice influencer din online, trebuie să accentuez că sunt corecte următoarele forme verbale: tăceţi, bateţi, suntem, sunteţi. O mențiune: *bătem nu există în limba română literară, iar *sîntem, *sînteți nu sunt decât niște amintiri dintr-o perioadă în care numele de familie era un soi prenume al oamenilor conformiști.

Întrucât traficul este și el un subiect mereu actual, de a cărui putere de a face rating nu se îndoiește nimeni, las aici două vorbe și despre el. Și un sfat: nu mai e cazul să vă chinuiți să-l pronunțați după model franțuzesc. S-a românizat, a devenit al nostru și se pronunță corect trafic. Cu accent pe a. Pentru nostalgici, s-a păstrat și forma trafic. Pe locul al doilea. Un lucru e clar: DOOM2 este pe cât de restrictiv, pe atât de deschis și de permisiv. Așadar, să nu forțăm, să nu insistăm atunci când norma îndeamnă la adaptare. În unele cazuri!

O ultimă năzbâtie limbistică legată de accent este și caracter. DOOM2 ne atrage atenția că singura modalitate de accentuare este: caracter. *Caracter nu este o opțiune și nu este decât o eroare de pronunțare. O eroare ca oricare alta. Fie că vorbim de caracterul unei persoane sau de caracterul științific al unei lucrări, caracterul e tot caracter și accentul este tot pe e: !caractér s. n., pl. caractére (sursa: DOOM2). Iată că în această situație, modelul franțuzesc e absolut!