Primarul Nelu Popa deschide Reșița pentru vicepremierul Vasile Dîncu. Oficialul de la centru s-a arătat interesat de situația Reșiței și de proiectele de dezvoltare a...
Pe lângă faptul că sunt conservate în bătaie de joc și nu vor mai putea fi repornite vreodată, fostele mine țin în loc dezvoltarea orașului....
Lăsată în paragină până nu demult, în zona Gura Jgheabului s-au făcut progrese semnificative în ultimele luni. Asta, pentru că administrația Mălăiescu s-a apucat serios...
Cum natura a fost tot timpul extrem de generoasă cu orașul Anina, un plan de investiții serioase în turism ar fi cea mai lucidă decizie...
Autoritățile județene s-au pregătit pentru atragerea banilor europeni prin Programul Operațional Regional, sesiunea de finanțare deschisă din acest an și până în 2020. Unul dintre...
Specialiștii se pregătesc încă de pe acum cu proiecte, astfel încât, odată ce în 2014 se deschide sesiunea de finanțare, banii să poată fi accesați...
Implicat în patru mari privatizări în domeniul transportului feroviar, omul de afaceri care deține mai multe active pe Muntele Semenic, dar și la Reșița acuză...
În ultima vreme, atât la nivelul municipiului Reșița, cât și la cel al judeţului Caraș-Severin se vorbește tot mai des de oportunitatea de atragere a banilor europeni...
Municipalitatea din Reșița a depus spre finanțare la ADR 5 Vest proiectul prin care solicită dezvoltarea turismului în Dealul Golului. Acesta are șanse să obțină...
Consiliul Județean Caraș – Severin organizează în doar câteva ore, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, evenimentul „Info Day”. Astfel că, oficialii prezintă...