„Mi-e jenă să vorbesc despre stadiul clădirilor!”

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Implicat în patru mari privatizări în domeniul transportului feroviar, omul de afaceri care deține mai multe active pe Muntele Semenic, dar și la Reșița acuză o lipsă acută de bani pentru declanșarea investițiilor. În plus, are explicații și pentru situația dezastruoasă în care s-a ajuns.

Gruia Stoica, cel care a cumpărat în urmă cu mai mulți ani mai multe obiective turistice de pe Muntele Semenic, dar și din Reșița, simte un regret de proporții atunci când ruinele pe care le deține sunt aduse în discuție. Acesta le-a povestit reporterilor Express de Banat „drama” pe care o trăiește.

publicitate online in ziar Express de Banat

„Nu am girat cu nimic, nu am vândut nimic, nu am făcut decât să bag bani! Problema este că nu am găsit un manager adecvat care să gestioneze activele mele. Din lipsă de resursă umană am ajuns în situația aceasta. Mi-e jenă să vorbesc despre stadiul în care au ajuns clădirile!”, a declarat omul de afaceri pentru www.expressdebanat.ro .

„Știu că sunt probleme  mari, am 9.000 de angajați în România și în afara granițelor țării, dar la Reșița nu am găsit resursa necesară, care să facă ceva acolo. Știu că e nevoie de locuri de muncă și că problemele sunt mari. Sincer, regret că s-a ajuns aici!”, spune Gruia Stoica, investitorul care în premieră a dat explicații despre averea pe care o deține în județ .

Planuri de dezvoltare a stațiunii?

1000x100 (3)

Omul de afaceri susține că nu a uitat că deține proprietăți în Caraș-Severin și că ar avea chiar și planuri de modernizare a stațiunii, dar momentan acestea au fost amânate, cel mai probabil pentru la anul.

„La anul vom transforma stațiunea într-una civilizată. Am vrut anul acesta, dar am fost implicat în 4 privatizări mari: Croația, Grecia, România și Bulgaria, ca să scoatem drapelul României și în afara granițelor țării. Se face o analiză a stadiului în care se află clădirile. Se lucrează la ea încă din această primăvară. Din cauza privatizărilor care au venit în val, investiția stagnează. Sincer, îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, dar nu am găsit resursa umană necesară”, a subliniat Gruia Stoica, cel care susține și faptul că planurile sale ar fi cunoscute de autoritățile comunei Văliug, cu care ar fi purtat discuții intense pe această temă.

Până una alta, în ciuda eforturilor pe care le depun ceilalți oameni de afaceri de pe Muntele Semenic, de a-și pune pe picioare afacerea, hotelurile care au transformat stațiunea într-una celebră la nivel național sunt acum o ruină. Mai mult, simbolul versantului, Hotelul Nedeea, arată ca după război. De altfel, Express de Banat a și publicat, în urmă cu aproape doi ani, mai multe poze care arată foarte clar faptul că amintirile oamenilor au fost grav afectate de „mucegaiul” nepăsării.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628864248153″]

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/