Întregul spațiu expozițional al Asociației Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989 a fost reamenajat și va fi prezentat publicului prin expoziția – eveniment ”rIevoluție? 1945-1989-2022...
Radiografie sumbră a directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, fost ministru al Afacerilor Externe: „Anual dispar zeci, alteori, chiar sute de biblioteci publice în România”. Prezent...
Un bazin didactic de înot se va construi la doi pași de Timișoara, în comuna Giroc. Investiția aparține Companiei Naționale de Investiții, iar consilierii locali au...
Fundația Comunitară Timișoara anunță câștigătorii programului Bine360 – Suntem bine, facem bine, dedicat dezvoltării capacității organizațiilor neguvernamentale de a sprijini refugiați. Programul este coordonat de...
Prin bunăvoința fiecăruia dintre noi, minim 300 de ghetuțe așteaptă să fie oferite cadou copiilor proveniți din medii și familii defavorizate ale județului Caraș-Severin. Startul...
Un TIR încărcat cu zeci de scaune cu rotile, fotolii rulante și diferite tipuri de cărucioare pentru persoane cu handicap a ajuns zilele trecute la...
Consiliul Județean Timiș va realiza un observator astronomic la Groși, lângă casa în care a copilărit singurul cosmonaut român. Demersul are loc după ce Dumitru...
Legumele și fructele de la Piața de Gros care au mici defecte sau sunt prea coapte nu mai ajung la tomberon. Primarul Dominic Fritz anunță...
Un număr de 23 de tineri din România, Macedonia și Bulgaria au implementat, în perioada 1 – 8 noiembrie, în Brebu, Caraș-Severin, schimbul de tineri...
Direcția de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Lugoj a premiat-o recent pe lugojeanca Teresia Bădin la împlinirea vârstei de 100 de ani. Născută la...
Primăria Lugoj a evaluat peste 100 de locuințe deținute în Mondial-Bocșei, pentru scoaterea acestora la licitație. Preţurile pleacă de la 3.500 de euro şi ajung...
După jumătatea lunii noiembrie, pensionarii din Timiș pot merge la tratamente balneare gratuite. Casa Județeană de Pensii are disponibile peste 50 de bilete. Cele mai...
În județul Timiș este nevoie în continuare de noi asistenți maternali profesioniști, care să poată avea grijă de copiii părăsiți. Așadar, în luna noiembrie este...
Controlorii și casierele Societății de Transport Public din Timișoara vor învăța limba engleză în mod intensiv, în perioada următoare. Cursurile sunt menite să îi ajute...
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a inaugurat un nou serviciu social pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune...
Câte un mesteacăn pentru un părinte, un frate sau o soră, un prieten, un soț ori o soție, pentru oameni care mai trăiesc acum doar...
Jandarmii din Timișoara învață tehnici de prim ajutor de la pompierii de la ISU Banat. Totul face parte din planul de măsuri privind pregătirea personalului...
Două cupluri de seniori care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite într-un cadru festiv de administrația locală din Dognecea. Într-o perioadă...
Cum să redactezi un CV, cum să te prezinți la un interviu de angajare și cum să îți cauți un loc de muncă sunt obiectivele...
Mai multe pachete cu produse de igienă și încălțăminte au ajuns zilele trecute la beneficiarii centrului pentru persoane fără adăpost din municipiul de pe Timiș...
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cornereva, ridicată în anul 1805, a fost renovată la exterior, iar în duminica a 24-a după Rusalii,...
Inspectorii de muncă din Caraș-Severin anunță că vor face o serie de controale la mai multe firme care activează în domenii care pot reprezenta pericol...
O fundație din Timișoara oferă consultații prin telemedicină refugiaților ucraineni. De asemenea, străinii care s-au stabilit în orașul de pe Bega pot merge la clinică...
Pe unul dintre principalele bulevarde ale Reșiței s-a stins lumina. Motivul: lucrările derulate pentru amenajarea noii căi de rulare a tramvaiului. Dar până la finalizarea...
Patrimoniul Lugojului s-a îmbogățit cu o statuie de mare valoare artistică reprezentându-l pe episcopul martir Ioan Bălan, care a condus în perioada 1936 – 1948...
Angajații CFR SA încheie anul 2022 cu o creștere salarială de 16%. Este a doua majorare a veniturilor din acest an. Compania Națională de Căi...
O campanie demarată în anii trecuți de organizațiile Lions continuă și în 2022 în Caraș-Severin, pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei boli...
Primăria Reșița pregătește surprize pentru copiii care frecventează parcurile din oraș. Două locuri de joacă din părți diferite ale municipiului vor îmbrăca „haine” noi. La...
„Trist, un întreg bulevard rașchetat de vegetație matură” – este concluzia președintelui Asociației Peisagiștilor din România – Filiala Vest, Andrei Condoroș, după o raită pe...
Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, a dorit să aducă o bucurie copiilor aflați în unitățile rezidențiale din...
Cu ochii mari și curioși, cu mintea sclipitoare, peste 100 de elevi ai claselor a V-a și a VI-a de la Liceul de Artă „Ion...
Asociația FOA (Fusion of Arts) din Lugoj a reușit să atragă finanțări europene în valoare de 461.000 de euro pentru două proiecte culturale, unul dintre...
Cei care călătoresc cu trenul au la dispoziție o nouă platformă în care pot vedea, în timp real, unde se află o garnitură sau câte minute de întârziere înregistrează....
Realitate alarmantă: 1 din 10 elevi români nu mănâncă zilnic din lipsă de bani
Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă din Arad a fost reținută (UPDATE)
Percheziții la suspecții atentatului cu bombă în care a fost ucis omul de afaceri Ioan Crişan!
Nicolae Ciucă: „Felicit cetățenii Republicii Moldova pentru votul în favoarea drumului european!”
În primele două luni ale toamnei, numărul vaccinărilor antigripale din Timiș a crescut cu 25%, față de anul trecut. Autoritățile fac apel la părinți să își țină copiii bolnavi...
RMN ultraperformant, pus în funcțiune la Spitalul de Copii din Timișoara
Proiectul noului Spital Municipal Timișoara din nou în fața consilierilor locali
Medici’s, alături de suferința umană. Dedicare și profesionalism la cele mai înalte standarde!
Spitalul Premiere – singurul spital din Timișoara cu 3 centre de excelență acreditate internațional
De Ziua Mondială a Diabetului, în dialog cu medicul Caius Diaconescu