Mărirea și decadența fotbalului reșițean. Valea Domanului, dependentă de banii „mercenarilor”!

Un stadion plin, mulțimea în delir, goluri spectaculoase și victorii memorabile. Toate acestea sunt doar o amintire în Valea Domanului. De vreo 15 ani, fotbalul reșițean se zbate ca un pește pe uscat, iar soluțiile salvatoare au venit mereu din altă parte.

De-a lungul timpului, fotbalul reșițean a trăit clipe fantastice, cu trofee câștigate, promovări în elită, dar și crunte dezamăgiri. Ultima mare bucurie a reprezentat-o promovarea dramatică în prima ligă, în vara lui 1997, după acel meci de colecție de la Craiova. Trei ani, microbiștii au trăit un vis frumos, în oraș era o adevărată sărbătoare când Milanul din Banat juca acasă. Nu era meci care să nu aducă mii de spectatori în Valea Domanului. Uneori chiar peste capacitatea stadionului! Unii erau cocoțați pe blocurile aflate în construcție sau pe te miri unde. Erau și ultimele zvâcniri ale economiei locale, marile uzine reșițene încă aveau suficienți angajați și fotbalul putea fi susținut din aceste resurse.

Odată cu retrogradarea echipei, în anul 2000, problemele financiare au devenit tot mai acute, iar situația economică reală s-a răsfrânt și asupra fotbalului. Reșița nu mai putea susține de una singură un brand cum era pe atunci CSM Reșița. Conducătorii clubului, aleșii locali și județeni au apelat la variante ajutătoare. Prin 2001-2002, Dinel Staicu era privit ca primul salvator al fotbalului reșițean. Pe moment, așa a fost, să privim părțile bune ale prezenței celui ce mai târziu, peste ani, avea să fie condamnat de justiția din România. Din „era Dinel Staicu” au rămas în Valea Domanului tribuna oficială și hotelul în care sunt cazați actualii fotbaliști de la Metalul. Minunea nu a ținut însă prea mult. Încă o retrogradare au suportat reșițenii, în 2004, dar din Divizia B în Divizia C, urmată de dezafilierea de la FRF și dispariția CSM Reșița din peisajul fotbalului autohton.

După un an de agonie, în care în Valea Domanului juca simpatica Universitatea Reșița, în cel de-al treilea eșalon, administrația locală a „tricotat” o echipă de Liga a II-a, dar tot cu ajutor extern. E drept că era tot un cărășean, Dan Izvernari, dar cu afaceri prin părțile Moldovei. Prețul plătit a fost dispariția Universității, dar în loc răsărea o echipă de ligă secundă, FCM Reșița, antrenată de un idol al tribunelor la finele anilor 90, timișoreanul Alexandru Pelici. Fanii și-au reluat locul în tribună și au sperat în relansarea fotbalului. Moment de vârf, septembrie 2005, când în Valea Domanului venea Rapidul lui Răzvan Lucescu, pentru un meci de Cupa României, care deși s-a jucat pe ploaie a strâns pe stadion peste 7.000 de fani.

În 2007, forțați de împrejurări, conducătorii fotbalului reșițean se asociază cu controversatul Marian Iancu și în echipa Reșiței jucau fotbaliștii de la Poli II. Acea perioadă a coincis și cu refacerea gazonului stadionului Mircea Chivu, ceea ce nu se întâmplase de foarte mult timp. Un lucru bun, se lucra la infrastructură. Ruptura dintre Reșița și Marian Iancu s-a produs înaintea începerii returului, când echipa era pe un loc ce-i permitea să rămână în Liga a II-a. FCM Reșița a continuat cu alți jucători, dar, fără susținerea financiară din perioada cu Marian Iancu prin Valea Domanului, a devenit o candidată la retrogradare, ceea ce s-a și întâmplat. Sosirea lui Dan Leasă, adus la insistențele tânărului Cristian Bobar, ce tocmai preluase frâiele echipei și debutase în postura de conducător de club, era tardivă, banii virați de el nu mai puteau salva nimic. Ulterior, echipa nu a mai continuat nici în Liga a III-a și s-a desființat. Încă o dată, Reșița s-a dovedit incapabilă să susțină o echipă de fotbal.

O altă încercare timidă de revigorare a sportului rege s-a produs în 2009, cu FC Școlar, finanțată de Primăria și Consiliul Local Reșița, dar echipa s-a zbătut în mediocritatea ligii a treia, neavând perspective prea mari, chiar dacă pe banca tehnică au stat nume sonore, Roco Sandu, Flavius Stoican, Gheorghe Barbu sau, din nou, Alexandru Pelici. Tot nu era ceea ce aștepta Reșița fotbalistică.
Între timp se crease un curent de opinie conform căruia orice investitor ce venea la Reșița nu își dorea decât să se îmbogățească pe spatele reșițenilor, nicidecum să susțină echipa de fotbal. Problema era că Reșița nu avea nici investitori, nici fotbal.

Ieșirea din anonimat s-a produs în vara lui 2013, când administrația locală reșițeană s-a asociat cu omul de fotbal Cătălin Rufă, care deținea o echipă de fotbal ce avea să se mute la Reșița. Așa a apărut Metalul, și în Valea Domanului se juca din nou fotbal de ligă secundă. Tot cu ajutor extern. Primit cu brațele deschise inclusiv de fani, acest proiect nu mai este agreat astăzi și se încearcă pe toate canalele stoparea sa și alungarea lui Cătălin Rufă din Valea Domanului. Caz în care Reșița și-ar da singură peste picioare și ar renunța de bunăvoie la un loc de liga a doua, poate chiar la… fotbal. Și asta, pentru că actuala echipă de liga a patra, CSM Școlar, e dependentă de banul public! Dar mai ales de niște oameni politici, ale căror decizii, de vreo 15 ani, s-au dovedit a fi mai mereu falimentare!