Reşiţa a dispărut de pe harta Lukoil?! După ce excavatoarele au distrus spațiul verde din Triaj! (FOTO)

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Lukoil și-a retras buldozerele și excavatoarele din zona verde situată în fața parcului de locomotive, dând semne clare că a abandonat investiția. După ce a tăiat însă copacii și a compromis tot ce era verde!

 

Ideea celor de la Lukoil de a construi o benzinărie într-un spaţiu verde perceput de reşiţeni ca fiind unul din puținele petece verzi din oraș nu a fost primită deloc bine de cetățeni. În special de către organizațiile de mediu, cam singurele care se bat cu adevărat în România pentru ceva. ONG-urile de mediu au început o adevărată tiradă împotriva acestei iniţiative a companiei rusești, care într-un final pare să fi dat rezultate. Au început cu o scrisoare deschisă, apoi s-a ajuns la instanţă, unde s-a cerut o ordonanţă preşedinţială pentru oprirea lucrărilor.

„Este o mare victorie pentru societatea civilă din Reşiţa!”, spune jurnalistul Cristian Franţ, cel care s-a implicat şi în reprezentarea în instanţă a asociaţiilor de mediu. „Chiar dacă Judecătoria Reşiţa nu ne-a dat câştig de cauză, a fost o victorie şi numai faptul că am reuşit să respingem cele peste zece excepţii invocate de avocaţii Lukoil”, spune acesta. Dar secretul reuşitei se pare că a fost bombardarea autorităţilor cu sesizări şi plângeri, fiind sesizate Inspecţia de Stat în Construcţii, Ministerul Culturii, Ministerul Transporturilor, Garda Forestieră, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Garda de Mediu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157663624398213″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

Aceasta din urmă se pare că a dat lovitura cea mai grea, după ce, printr-un act de control, a impus constructorului respectarea Legii 24, a spaţiilor verzi, ceea ce a dus, practic, la recunoaşterea statutului de parc al terenului şi la posibilitatea de a mai construi pe doar 20 la sută din suprafaţa acestuia. Aşa cum, probabil, nu a rămas fără efect nici sesizarea DNA cu privire la modul în care terenul a fost scos din domeniul public şi a ajuns proprietate privată. La care se adaugă lipsa mai multor avize de la autorizaţia de construire. Au fost invocate în acest sens avizul de mediu sau cel de la cultură.

„Ministerul Culturii a fost sesizat de către noi, am discutat cu ministrul personal, arătându-i că vorbim despre spaţiul de protecţie al unui monument istoric Clasa A, adică de interes naţional”, a mai spus jurnalistul Cristian Franţ. Atât autorităţile de mediu, cât şi Primăria Reşiţa au primit cu surprindere ridicarea amenajării de şantier de pe spaţiul cu pricina de către cei de la Lukoil, dar şi dispariţia Reşiţei de pe harta benzinăriilor Lukoil, chiar dacă foarte mulţi cetăţeni spun că, de fapt, ar fi doar o linişte de moment, adusă de alegerile locale, şi că lucrările ar putea fi reluate după 5 iunie.

De altfel, Lukoil are autorizaţia de construire valabilă până la 4 noiembrie 2016 şi, teoretic, poate cere prelungirea ei. Dacă totuşi vor abandona definitiv lucrările, atunci este rândul acelor ONG-uri de mediu, implicate în salvarea zonei, să-și dea mâna și pentru reamenajarea peisagistică a acelei zone verzi din Triaj. Asta, pentru a demonstra până la capăt că le pasă! Redacţia Express de Banat a cerut un punct de vedere oficial şi de la Lukoil România, dar, până la ora publicării articolului, acesta nu a venit.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/