Criză tăcută în România: jumătate dintre elevi spun că s-au gândit la sinucidere

c4a4ef54 5a26 4712 b90f f384cbbb581b

Un nou raport privind sănătatea mintală a copiilor din România, prezentat marți în Senat, arată date alarmante despre starea emoțională a elevilor. Jumătate dintre tineri spun că s-au gândit cel puțin o dată la sinucidere, iar tot mai mulți copii se confruntă cu bullying, presiune și lipsa sprijinului emoțional.

Un nou raport privind sănătatea mintală a copiilor din România a fost prezentat marți în Senat și scoate la iveală o realitate îngrijorătoare despre starea emoțională a elevilor din țară.

Potrivit datelor prezentate, aproximativ o treime dintre elevii din învățământul primar și liceal declară că au fost victime ale abuzului fizic sau psihologic în școală. Mai grav, jumătate dintre elevii români spun că s-au gândit măcar o dată la sinucidere. Raportul arată și că 24% dintre copiii și adolescenții cu vârste între 11 și 15 ani se confruntă cu afecțiuni psihice, cele mai frecvente fiind tulburările de conduită.

La prezentarea raportului au participat ministrul Educației și Cercetării, Mircea Abrudean, președintele Senatului, Ștefan Pălărie, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință și Inovare, Petronela Dobrin, șefa Serviciului Afaceri Europene din Senat, Sorin Costreie, consilier prezidențial în Departamentul Educație și Cercetare, precum și Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului.

Tinerii prezenți în Senat au vorbit deschis despre presiunea pe care o resimt, despre singurătate, bullying, lipsa sprijinului emoțional și dificultatea de a cere ajutor.

Mărturiile acestora confirmă concluziile studiilor privind sănătatea mintală în România. Specialiștii avertizează că țara noastră se confruntă cu o criză tăcută de sănătate mintală în rândul copiilor și adolescenților, situația fiind considerată mai gravă decât în alte state.

Experții în sănătate mintală prezenți la discuțiile din Senat au subliniat că sănătatea mintală nu poate fi separată de educație. Potrivit acestora, un copil care se simte în siguranță din punct de vedere emoțional învață mai bine, relaționează mai sănătos și are șanse mai mari să își atingă potențialul.

Discuțiile s-au încheiat cu lansarea unui angajament comun pentru susținerea sănătății mintale a tinerilor. Totodată, contribuțiile participanților vor sta la baza inițierii unui consorțiu național pentru sănătate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/