EXCLUSIV. Stepanescu, la un pas de primirea sentinței, după ce judecătorul a refuzat secretizarea şedinței!

Curtea de Apel Timişoara a respins toate excepţiile invocate de către avocatul Viorel Paşca, astfel că procesul a debutat pe fond și un singur termen îl mai desparte pe fostul primar al Reșiței de aflarea sentinței!

Fiind doar o săgeată, Stelian Tăune şi-a permis aroganţa de a nu-şi angaja un avocat, pentru a nu mai face cheltuieli noi, astfel că a apărut în faţa Tribunalului Caraș-Severin cu avocat din oficiu. Antonia Şandru, după ce a ţinut pe toată lumea cu sufletul la gură, pentru că a întârziat exact ca o vedetă, a intrat în sală cu unul dintre cei mai titraţi avocaţi din Banat: Fanu Moca.

În debutul şedinţei de judecată, avocatul fostului primar, Viorel Paşca, a cerut secretizarea şedinţei, pe motiv că „toate faptele sunt recunoscute, iar toţi inculpaţii vor merge pe recunoaştere și se impune secretizarea şedinţei, datorită mediatizării excesive a acestui caz”. S-a opus procurorul Lucian Dolcu, care a arătat că în discuţie sunt fapte administrative ce sunt de interes public, aceasta fiind şi concluzia judecătorului: „Simplul fapt că o cauză este mediatizată nu ar justifica decizia instanţei de a secretiza şedinţa”.

gif card de energie dacus 1000x100

Toţi cei trei inculpaţi au ales să meargă pe procedura simplificată, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, Mihai Stepanescu declarând şi că este de acord să facă muncă în folosul comunităţii. Avocatul acestuia a cerut un termen intermediar pentru a produce mai multe caracterizări pentru Mihai Stepanescu şi a arătat că a cerut deja pe Legea 544 Primăriei Reşiţa să-i comunice proiectele derulate ca primar, cerere formulată şi faţă de Direcţia Silvică. Antonia Şandru a depus, prin avocat, o serie de acte financiare prin care dorea să arate că are venituri licite, dar şi un portofoliu cu lucrările sale de artă.
Tribunalul a admis să acorde un termen pentru producerea de înscrisuri în circumstanţiere, pentru eventualele solicitări de schimbare a încadrărilor juridice şi pentru depunerea de concluzii scrise, urmând ca, cel mai probabil, să fie şi ultimul termen înaintea pronunţării, astfel că la începutul lunii aprilie este posibil ca ex-primarul Mihai Stepanescu să-şi şi afle sentinţa.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/