Inspectorul școlar general din Timiș: ,,Până la finalul anului, toți elevii din Timiș vor avea echipamente pentru școala online”

3.000 de tablete au fost alocate Timișului de la Minister pentru elevii care nu se pot conecta la orele online. Cel mai vestic județ din România a primit un necesar de tablete cumulat cu al celor din Hunedoara și Caraș-Severin. Echipamentele urmează să ajungă la elevi cel târziu la final de săptămână, conform inspectorului școlar general.

Tabletele au fost recepționate duminică de Inspectoratul Școlar Județean. În continuare, 4.720 de tablete ar mai fi necesare pentru a acoperi lipsa în județ, însă din acest număr va fi actualizat după ce conducerea IȘJ face un nou calcul, în măsura în care unele unități s-au bucurat de donații sau de sprijinul primăriilor. Inspectorul școlar general al Timișului spune că până la vacanța de iarnă putem spune că toți elevii din Timiș pot participa la orele online.

Cele 3.000 de tablete urmează să fie distribuie în special în mediul rural. Conțin cartele integrate cu date mobile, cu valabilitate doi ani și au fost setate pentru a fi folosite doar aplicațiile necesare procesului educativ.

leader board 728 x 90 px

Cum se prezintă tabletele de la Minister

,,SIM-ul este interschimbabil dacă nu există Internet de la furnizorul tabletelor – Vodafone . Există o procedură pentru activarea tabletelor, trebuie să intri de pe un link pe altul și asta durează cam 6 – 10 minute, pentru că am făcut testul a 10% dintre ele. Trebuie o instruire și de aceea vom face un instructaj cu directorii școlilor. După activare, părinții sunt invitați la școală în condiții de siguranță să încheie un contract de comodat, semnat în două exemplare, pe perioada unui an școlar, cu posibilitatea ca anul școlar următor să continue contractul cu un alt act adițional. Elevii de liceu major pot semna pe propria răspundere. Noi am pregătit un contract de comodat. Tabletele au setări speciale și există o monitorizare a lor de la furnizor pentru a indica unde sunt și dacă sunt folosite pentru școală. Dacă vrei să intri pe TikTok sau Instagram nu poți face acest lucru”, a explicat Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului.

Soluția Inspectoratului Școlar Județean, în cazul în care se regăsesc probleme la tabletele recepționate

,,Dacă sunt deficiențe de SIM ce țin de rețeaua de telefonie, noi am solicitat un stoc de SIM-uri, să nu-i sunăm mereu. Dacă sunt chestiuni legate de tablete și mai amplu, vor lua legătura cu cei care le-au fabricat. În școlile unde există informaticieni lucrurile merg repede, însă în rural nu există o forță de muncă atât de mare. Informaticienii ne-au ajutat și la evaluarea lor de la recepție”, spune Marin Popescu.

Ce se întâmplă în situația ipotetică în care până la finalul lunii decembrie nu va fi atins obiectivul ca toți elevii din Timiș să aibă propriul dispozitiv de acces la orele online?

,,Dacă nu reușim să rezolvăm în trei săptămâni necesarul, cu siguranță unitățile scot la bătaie echipamentele din dotare – PC-uri și laptopuri. Unele laboratoare din rural sunt foarte performante din donații, dar există un amănunt de mândrie acolo, că au fost obținute greu. Am încercat să schimb mentalitatea pentru că în fiecare an apare ceva nou și ce avem în dotare trebuie folosit. După ce împărțim prima tranșă, vom face un filtru al dotării unităților de învățământ”, spune Marin Popescu.

Cum se va compensa perioada în care elevii au lipsit de la orele online?

Marin Popescu spune că recuperarea se face deja prin pachetele de lecții sintetizate pe care elevii le primesc de la școală, însă pentru că aceste lecții nu suplinesc lipsa profesorului, inspectorul se gândește la diferite programe pentru elevii aflați în această situație. Programele se vor organiza la nivelul unităților de învățământ, prin niște testări inițiale care să arate care este nivelul elevilor în raport cu nivelul necesar.

..Mi-aș dori foarte mult să începem școala, chiar și de săptămâna viitoare dacă se poate. Chiar dacă sunt părinți în două tabere, cine dorește este binevenit și cine nu poate studia în paralel online. Suntem în plin proces al planului de școlarizare pentru 2021 – 2022 și am cerut deja propuneri unităților de învățământ”, a încheiat Marin Popescu.