Tunelurile de pe Lugoj – Deva, tot fără autorizație. Se poate munci până la ele

lucrari autostrada lugoj deva tuneluri

CNAIR recunoaște că nu este emisă nici acum autorizația de construire pentru tunelurile de pe lotul II din autostrada Lugoj – Deva. Se poate munci doar până la ele.

Într-un răspuns pentru Express de Banat, reprezentanții CNAIR spun că antrepenorul de pe lotul II Lugoj – Deva se pregătește pentru lucrări, însă numai pentru porțiunea fără tunelurile pentru animale.

„Acum se fac lucrări premergătoare începerii construcției propriu-zise. Constructorul aduce utilaje în șantier pentru a începe lucrările. A fost emisă deocamdată o autorizație de construire pentru sectorul premergator tunelurilor. Urmează ca în scurt timp să fie emisă și autorizația pentru secțiunea cu tuneluri. Anul acesta vor începe și lucrările la tuneluri”, a transmis pentru Express de Banat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt CNAIR.

Așa cum a anunțat și Asociația Pro Infrastructura, nu se poate săpa la tuneluri, pentru care a fost subcontractată o firmă din Bosnia. Membrii asociației susțin că termenul de finalizare a lotului II din A1, 2026, nu mai poate fi respectat.

„A1 Margina-Holdea, prima autostradă PNRR ratată. Este cert: ne vedem prin 2027, deoarece proiectarea la tuneluri nu este gata, lucrările nu vor începe prea curând și vor dura minimum 34 de luni”, a transmis Pro Infrastructura.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Calcule simple, termen probabil depășit

Potrivit cotractului semnat în octombrie 2022, constructorul avea la dispoziție 11 luni pentru proiectare. Adică noiembrie 2023. Urmează perioada lucrărilor, stabilită la 34 de luni, adică 2 ani și 10 luni.

Dacă lucrările încep luna aceasta sau, cel mai târziu, la început de mai, atunci termenul este greu de respectat, pentru că s-au pierdut deja 5 luni din perioada de execuție. Autostrada ar trebui să fie gata, potrivit contractului, în septembrie 2026. Chiar și cu perioada de iarnă, tot trebuie finalizată până în decembrie 2026 pentru a nu se pierde finanțarea europeană.

Mai trebuie construiți aproape 4 kilometri din secțiunea D, din apropierea nodului Margina, și alți 9 kilometri din secțiunea E, care cuprinde și cei 2 kilometri de tuneluri. Valoarea lucrărilor este de 1,8 miliarde de lei.

utilaje umbrarescu autosttrada lugoj deva

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/