CONDAMNARE. Dezbrăcat de sutană, arhimandritul Tibil își trimite ispita gay în pușcărie!

justinian tibil

Individul care l-a făcut pe fostul arhimandrit al Mănăstirii Teiuș din Caransebeș să dea frâu liber imaginației într-o poveste interzisă de regulile bisericești a pledat vinovat în sala de judecată!

Iustinian Tibil, fostul stareț al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Teiuș din Caransebeș, a fost sedus prin intermediul unui schimb de mesaje de un bărbat care pretindea că este homosexual. Omul Bisericii a fost atât de fascinat de fotografiile XXX primite încât nu s-a mai putut abține. I-a trimis la rândul său imagini ce-l înfățișau pentru a se asigura că este pe placul celui cu care flirta în miez de noapte și a vorbit fără inhibiții despre poftele sale. Bolnăvicioase sau nu, poate doar cel pe care Îl slujește știe. Cert este că Biserica Ortodoxă Română le condamnă.

Justinian Tibil a fost destituit astfel din slujirea clericală de către instanțele bisericești. Asta chiar dacă ispita sa se dovedește acum a fi fost doar o iluzie. Daniel Olteanu a interpretat rolul unui gay chipeș în conversații pe rețelele sociale purtate cu mai mulți preoți, fiind convins că-i va seduce cu ușurință pe mulți dintre ei. Pentru ca apoi să-i șantajeze. Printre aceștia și Justinian Tibil.

Daniel Olteanu a sucit mințile multor bărbați în sutană, după propriile-i mărturisiri, dar doar doi dintre ei l-au reclamat organelor de cercetare penală. Fostul arhimandrit de la Teiuș și preotul paroh din satul Văcărești, comuna Drăgănești de Vede, județul Teleorman. Trimis în judecată în luna mai a acestui an, Olteanu a fost condamnat recent, cu acord de recunoaştere, de Judecătoria Roșiori de Vede. Pentru șantajarea preotului din Văcărești a primit o pedeapsă de 2 ani și jumătate de închisoare. La aceasta se adaugă alți 2 ani de pușcărie pentru că l-a șantajat pe Justinian Tibil. Inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare! De subliniat că persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal împotriva inculpatului, adică nu au cerut niciun fel de despăgubiri. Daniel Olteanu nu e mulțumit cu pedeapsa primită și a făcut apel, sperând într-o condamnare cu suspendarea executării pedepsei!

 

CITEȘTE ȘI:

Cuibușor de nebunii homosexuale în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, cu dezlegare de la Episcopie! [FOTO EXPLICIT]

Starețul Justinian, Cetățean de Onoare pentru ridicarea mănăstirii în care s-a dat dezlegare la relații homosexuale!

CUTREMURĂTOR. Alți șase preoți cu fantezii homosexuale, deconspirați de ispita din Mănăstirea Teiuș!

 „E grav, total incompatibil cu Ortodoxia! Nu poți să predici cu mâna pe fundul altor bărbați!”

Preotul interzis în sutană din cauza flirturilor cu un homosexual și-a reevaluat onoarea! Acum costă 2 miliarde!

Preotul sedus în chilia Mănăstirii Teiuș de un chipeș homosexual are onoare, reputație și-un preț: 10.000 lei!

 

foto: Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/