Asociația „Cuibe de Vise”, cea care a reușit într-un timp scurt să renoveze Secția Pediatrie a Spitalului Municipal din Caransebeș, păstrează tradiția și organizează și...
Peste 100 de elevi și cadre didactice din comuna Teregova, Caraș-Severin, s-au bucurat de cel mai așteptat moment al anului: Balul Bobocilor, bucurându-se de suportul...
La Școala Gimnazială Nr. 7 din Reșița a fost lansat cel de-al 49-lea număr al revistei „Lumea Noastră”. Munca din ultimele luni ale micuților gazetari...
Primarul Caransebeșului a primit ieri o nouă dovadă că PSD i-a cam hotărât soarta și că Bebe Pasere are deja un cuvânt mult mai greu...
2.269 de cărășeni sunt înregistrați în evidențele AJOFM. Ponderea cea mai mare din totalul șomerilor o reprezintă cei care nu au studii. Cele mai recente...
Sau despre mirajul educației de dinainte de decembrie 1989. Dar și de după. Mi-am descărcat năduful pe fb în urmă cu două, trei seri, după...
Fără a face cheltuieli prea mari, Primăria Reșița s-a preocupat să organizeze și în acest an Târgul de Crăciun, iar în noaptea dintre ani reșițenii...
Curtea de Apel Timișoara a considerat că și după cele mai recente grozăvii reținute de DIICOT în sarcina Prințului Clisurii măsura arestului preventiv e exagerată!...
Tânărul de 19 ani care a omorât bătând cu parul un om pe o stradă din Reșița a fost condamnat la închisoare! Denis Florin Păpălă...
Magazinele Auchan România sunt pregătite pentru startul Sistemului de Garanție – Returnare, program ce intră în vigoare din 30 noiembrie, 2023. Retailerul Auchan, primul care...
Festivalul de teatru pentru copii de la Reșița s-a dovedit și în acest an un real succes. Poveștile puse în scenă de actorii companiilor de...
Călin Mircea Laza a primit votul de încredere al tuturor consilierilor județeni cărășeni pentru a continua la șefia Spitalului Județean de Urgență Reșița! Primul interimat...
Primarul comunei Forotic, județul Caraș-Severin, Având în vedere necesitatea convocarii Consiliului Local Forotic în ședința ordinara În temeiul dispozițiilor art.133 alin.(1), art. 134 alin.(1), lit....
„Avas Khetane – Toți Împreună” pentru educația tinerilor din Constantin Daicoviciu și Maciova, alături de Asociația Nevo Parudimos. În parteneriat cu Școala Gimnazială Constantin Daicoviciu...
Școala Magnum Dance din Reșița organizează clase noi de cursanți, atât pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, cât și pentru adulți...
Și autoritățile din comuna cărășeană Mehadia se pregătesc de sărbătoarea națională. Cetățenii sunt așteptați să ia parte la festivitatea dedicată zilei de 1 Decembrie. Primăria...
Edilul-șef al Caransebeșului ia tot mai mult în calcul varianta unei candidaturi din postura de independent la alegerile de anul viitor. Dat afară din PNL...
Deputatul PNL Jaro Marșalic anunță deja victoria lui Romeo Dunca în alegerile de anul viitor pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin! Parlamentarul de Caraș-Severin spune că...
Minora de 11 ani pe care mama acesteia se pregătea să o bage în patul lui Omer Radovancovici a fost dată, prin sentință judecătorească, în...
A făcut de unul singur aeroport dintr-un câmp pe care pășteau caprele, a plătit două studii de fezabilitate pentru Aeroportul Internațional „Banat” Caransebeș și a...
Reuniți astăzi în ședință ordinară, aleșii reșițeni au aprobat contractarea unei finanțări rambursabile cu o maturitate de 20 de ani pentru realizarea investițiilor publice de...
Două filme noi vor fi incluse în programul cinematografelor din Caraș-Severin în această săptămână. Este vorba despre un horror și un musical care aduce atmosfera...
S-a deschis astăzi, 28 noiembrie, noul supermarket Auchan Moșnița, situat în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș. Magazinul dispune de o suprafață...
O nouă zi de proteste la Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. Cea cu numărul 10. După ce ieri angajații Agenției pentru Plăți și...
Elevii pasionați de jucăriile lego și robotică sunt așteptați vineri să treacă pragul Clubului „Robotics for Life” din Reșița. Invitația este lansată de profesorul Ovidiu...
Un magazin de jucării din municipiul de pe Timiș și Sebeș a fost închis de Protecția Consumatorilor după ce inspectorii au descoperit în el mai...
Anexa unei locuințe din satul Prisian, comuna Brebu, a fost cuprinsă de flăcări. Totul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric. Puțin după ora...
Romi, văd că te-ai pus pe treabă serios, acum la sfârșit de an. Bag samă că vrei să rupi gura târgului în ultimul an de...
Execuția lucrărilor de conservare, amenajare și punere în valoare a ruinelor din centrul municipiului Caransebeș s-a încheiat. Inaugurarea complexului arheologic – biserica medievală va avea...
Fata de 14 ani cu retard mintal exploatată sexual într-o cabană de vânătoare din mijlocul pădurii, la 20 de km de cea mai apropiată localitate,...
Primarul Romeo Răduță face pași spre implementarea unei noi investiții ce presupune modernizarea infrastructurii locale. În prezența ministrului Dezvoltării, primarul comunei de pe Valea Bistrei...
ANUNŢ OPRIRE APĂ în ORAVIȚA-27.11.2023 –avarie- str.Simion Mangiuca În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str.Simion Mangiuca din Oravița, suntem nevoiți...