Alin Nica, la Timișoara: „Are loc un război hibrid de dezinformare și de șubrezire a încrederii cetățenilor în UE”

alin nica si patrick mulinoz in conferinta de presa la timisoara, dupa sedinta comisiei civex a comitetului european al regiunilor (2)

Una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii Europene este, la această dată, dezinformarea, în contextul războiului din Ucraina. Este una dintre concluziile la care au ajuns membrii Comisiei CIVEX, reuniți la Timișoara. 

Timișoara a găzduit pentru două zile ședința Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale a Comitetului European al Regiunilor. Una dintre întrebările la care membrii Comisiei au căutat să afle răspunsuri a fost: cum facem ca cetățenii europeni să aibă în continuare încredere în Uniunea Europeană?

„Am discutat despre provocarea adusă de conflictul din Ucraina, cea mai mare provocare cu care ne confruntăm acum. (…) Nu e ca în cazul unui cutremur, când se zgâlțâie pământul și trece. Conflictul din Ucraina va fi unul de durată, se va încheia la un moment dat, dar încă nu știm când și în ce fel. (…) De unde vine dezinformarea? Nu am spus niciodată că dezinformarea este mai puternică în România decât în alte state membre. Dezinformarea provine din faptul că suntem în plin război. În război, informația înseamnă putere, deci Rusia în mod evident încearcă să acapareze agenda publică și să comunice mai bine decât alții, încercând să comunice pe internet, acesta fiind totuși o sursă deschisă, fără frontiere. Avem de-a face și cu social media. Referința la dezinformare nu era neapărat legată de presa oficială, cât mai degrabă de presa neoficială.”, a declarat Patrick Molinoz, președintele Comisiei CIVEX.

Încrederea în UE, a spus Alin Nica, prim-vicepreședintele Comisiei CIVEX, este șubrezită și de discursul extremist practicat de unele partide politice.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Un aspect foarte important în contextul alegerilor de anul viitor este încrederea cetățenilor în proiectul european. Sunt foarte multe partide care abordează un discurs extremist antieuropean, bazat pe greutățile pe care le au oamenii din punct de vedere economic, pe dificultățile prin care au trecut cetățenii în urma crizelor succesive care au măturat lumea, nu doar Europa, în ultimii cinci ani. (…) Un alt aspect foarte important este lupta împotriva dezinformării, pentru că, odată cu războiul din Ucraina, pe întreg teritoriul Europei și poate chiar mai intens decât în Ucraina, în spațiul de război, are loc un război hibrid de dezinformare și de șubrezire a încrederii cetățenilor în instituțiile naționale și europene. Pentru că dacă este ceva care poate să ducă Europa la eșec și comunitatea internațională care sprijină Ucraina în războiul împotriva agresorului rus, este tocmai această rupere a unității Europei. Și ceea ce noi trebuie să facem este să consolidăm încrederea cetățenilor că proiectul european poate să fie în continuare unul de succes.”, a spus Alin Nica.

„Nu cred că trimițând oameni care vor fi izolați în Parlamentul European, România va avea o voce mai puternică”, a mai spus Alin Nica, în contextul alegerilor europarlamentare din iunie 2024. Liberalul a adăugat că partidele trebuie să identifice candidați cu experiență, care cred în proiectul european.

CITEȘTE ȘI: Șocul unui oficial european care a ajuns în România: „Am fost nevoit să stau la coadă la frontieră. E inacceptabil”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/