Conacul Mocioni din Foeni rămâne în șantier. Se intră pe penalități

conacul mocioni din foeni in santier (8)

Deși reabilitarea conacului ar fi trebuit să fie gata la 30 aprilie, constructorul nu a reușit să se țină de termenii din contract. Va plăti penalități pentru fiecare zi până termină lucrarea. 

Lucrările de reabilitare ale Conacului Mocioni din Foeni sunt acum la 75%. Constructorul are explicații pentru care nu a reușit să își asume angajamentul luat prin contractul încheiat cu autoritățile județene.

Intervențiile structurale și degradarea la care a fost supus acest conac ne-au făcut să fim în această situație, să fim nevoiți să prelungim termenul. Sunt zece dispoziții de șantier. Dacă le înmulțim pe fiecare cu aproximativ o lună, n-ar trebui să terminăm nici la anul. Avem un ritm mult mai accelerat, pentru că dorim să finalizăm această lucrare. Suntem la aproximativ 75%. Nu ne permitem să ajungem la sfârșitul anului și șantierul să nu fie gata. Dacă facem amenajările exterioare și plantăm în decembrie, nu mai are rost. Undeva în luna septembrie șantierul trebuie să fie gata”, a declarat Răzvan Indru, de la firma constructoare TT&CO Solaria Grup.

conacul mocioni din foeni in santier (4)

Reprezentanții CJ Timiș sunt de părere că e doar vina constructorului pentru neîncadrarea în termen. Așa că impun penalități pentru fiecare zi care curge de-acum până la închiderea șantierului. Se estimează 3-4 luni de întârziere.

conacul mocioni din foeni in santier (7)

conacul mocioni din foeni in santier (3)

„Termenul de finalizare al proiectului este 31 decembrie 2024. Contractul de lucrări a expirat la sfârșitul lunii aprilie. Vor fi penalități după, nu acceptăm să prelungim contractul de execuție. De la 1 mai lucrează în baza contractului existent, dar se aplică clauze de penalizare. Dacă nu era vina constructorului, nu puneam penalități. Noi credem că lucrările puteau fi făcute mai repede și nu era problema de structură care să-i țină în loc și să aibă întârzierile pe care le-au avut. Problemele de structură le-am rezolvat la momentul respectiv în mod operativ.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Firma constructoare a muncit în medie cu 20-40 de muncitori la conac, în ultimul an. Lucrările nu au fost ușoare. S-a lucrat la acoperiș, instalații, iar în interior au fost necesare și câteva modificări astfel încât conacul să fie readus la starea inițială.

conacul mocioni din foeni in santier (1)

conacul mocioni din foeni in santier (2)

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

S-au făcut tot felul de ziduri, compartimentări cu betoane, erau zidite uși. S-a refăcut totul după proiect. În subsol a funcționat o brutărie, au fost făcute scări în zidurile exterioare, a funcționat o baie comunală. A fost foarte mult de lucru. Cele mai dificile lucrări au fost intervențiile structurale.”, a mai explicat Indru.

conacul mocioni din foeni in santier (6)

Conacul Mocioni de la Foeni este una dintre cele mai vechi clădiri din Timiș. A fost ridicat în 1750 ca reședință a familiei nobiliare Mocioni. Clădirea este monument istoric de importanță națională.

conacul mocioni din foeni in santier (9)

Reabilitarea și restaurarea imobilului istoric se face cu finanțare prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Lucrările costă 3,5 milioane de euro.

Transformarea în atracție culturală

Reabilitarea conacului se face la pachet cu revitalizarea acestuia și refuncționalizarea lui. După finalizarea lucrărilor, conacul va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Totul pentru ca monumentul să atragă turiști în zonă.

În ultimul an, partenerii proiectului, Asociația Miltonia, a derulat 11 activități menite să atragă atenția asupra oportunităților pe care le va aduce reabilitarea conacului, la care au participat în total 1.300 de persoane. S-a constituit grupul de acțiune „Prietenii Conacului Mocioni”, a fost organizat un „Fruhstuck” bănățean, s-au făcut vizite de studiu împreună cu partenerii islandezi și au avut loc rezidențe de artă stradală și amenajare peisagistică. Evenimentul care a închis cercul a fost Balul Mocioni, organizat în 26 aprilie la Muzeul de Artă din Timișoara.

activitati culturale pentru reintroducerea conacului mocioni din foeni in circuitul cultural (7)

activitati culturale pentru reintroducerea conacului mocioni din foeni in circuitul cultural (6)

activitati culturale pentru reintroducerea conacului mocioni din foeni in circuitul cultural (4)

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/