Abuzurile de la Radio Reșița, confirmate și de Curtea de Apel Timișoara!

Faptul că postul public de radio din Reșița devenise portavocea unui partid politic, așa cum o recunoștea chiar managerul Laura Sgaverdea, e întărit și de magistrații Curții de Apel Timișoara.

Sancționată de conducerea Societății Române de Radiodifuziune pentru că „a dovedit o atitudine necorespunzătoare, o conduită necivilizată și a utilizat în relaţia profesională cu salariaţii ST Reşiţa, insulta, calomnia, purtarea abuzivă și vătămarea sănătăţii faţă de angajaţii din subordine”, Laura Sgaverdea a demonstrat definitiv că retrogradarea sa din funcția de manager în cea de realizator emisiuni s-a făcut abuziv, cu complicitatea mai multor angajați Radio Reșița, în scopul de a fi eliminată de la postul public. Și asta pentru că nu făcea jocurile partidului de la putere.

Mai întâi, Laura Sgaverdea a demonstrat în fața Tribunalului Caraș-Severin că Georgică Severin, președintele SRR la acea vreme, a orchestrat totul și că sancțiunea primită nu se bazează pe niciun temei legal. Drept urmare, Tribunalul a anulat Decizia de sancţionare nr. 81/27.01.2020 și a obligat SRR să-i plătească managerului inclusiv daune morale, în valoare de 4.000 de euro. În plus, peste 14.000 de lei cheltuieli de judecată și diferențele salariale pentru perioada în care nu și-a putut exercita prerogativele funcției de manager.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel Timișoara a soluționat și calea de atac exercitată de SRR. Instanța a respins apelul, astfel că Laura Sgaverdea a câștigat definitiv litigiul cu Societatea Română de Radiodifuziune. „A fost o serie întreagă de neadevăruri și abuzuri grave care s-au petrecut la nivelul studioului regional din Reșița. Am vrut doar să arăt că mi s-a făcut o nedreptate. Acum nu mai vreau să vorbesc despre toate acestea, vreau doar să-mi recâștig oamenii, să refac echipa și să readucem radioul acolo unde era înainte să înceapă execuția mea politică.”, a spus Laura Sgaverdea pentru expressdebanat.ro.

CITEȘTE ȘI:

gif card de energie dacus 1000x100

Abuzurile de la Radio Reșița, confirmate de Tribunalul Caraș-Severin! Laura Sgaverdea, pusă pe off la ordin politic!

Radio Reșița, instrument de propagandă și șantaj! DIICOT, pe 105,6 FM!

Abuzurile din Radio Reșița continuă! De la managerul Sgaverdea, pentru Georgică de la business class, fără număr, pe 105,6 FM!

Radio (PSD) Reșița, pe 105,6 FM, cu Codrin Ștefănescu la butoane!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/